Comisia Europeană a propus miercuri noi reglementări penale care vizează fraudele ce pot afecta bugetul european. Cele mai frecvente infracţiuni de acest gen sunt deturnările de fonduri europene, care s-au ridicat la 600 de milioane de euro în 2010 în statele Uniunii Europene.
Pentru a remedia aceste situaţii, Comisia Europeană va impune pedepse minime în toate statele membre, care vor consta între şase şi cinci ani de închisoare în cazurile de fraudă majoră sau deturnare de fonduri europene, informează Mediafax.
Comisarul european pentru fiscalitate, Algirdas Semeta, a declarat că prin această procedură banii contribuabililor europeni vor fi protejaţi într-un mod mai eficient.
La ora actuală, peste 90% din cazurile de fraude la bugetul european au loc la nivel naţional. În 2010 s-au înregistrat aproape 600 de astfel de cazuri, în valoare de 600 de milioane de euro.