Retailerul H&M va aduce în România, din octombrie, colecţia de decoraţiuni interioare - H&M Home, găzduită de noul magazin care va fi deschis în centru comercial Promenada din Floreasca.
"Deschiderea noului nostru magazin din Promenada marchează continuarea expansiunii H&M, acesta fiind cel de-al 26-lea magazin în România şi al 8-lea deschis în Capitală. În acelaşi timp, facem un pas înainte în dezvoltarea noastră, prin extinderea ofertei cu colecţia H&M Home, care sunt sigur că va fi foarte apreciată şi de clienţii noştri din România", a declarat Ralf Wein, country manager H&M pentru România.
Compania precizează că acesta este primul magazin din ţară care va găzdui colecţia de decoraţiuni interioare.
Noul magazin, care va avea o suprafaţă de peste 2.300 metri pătraţi şi va fi deschis în 17 octombrie, odată cu centrul comercial, va cuprinde pe lângă colecţia H&M Home şi colecţiile pentru femei, bărbaţi, adolescenţi şi copii.
Colecţia H&M Home cuprinde, printre altele, textile (cuverturi, prosoape, feţe de pernă, lenjerii de pat etc) şi produse decorative din sticlă sau inox (suporturi de lumânări, vaze de sticlă).