Aparatul propriu al Ministerului Finanţelor Publice va fi redus cu 182 de posturi, dintre care 22 de conducere, potrivit unei hotărâri adoptate miercuri în şedinţa de guvern.
Autor: Laura Galescu
Actul normativ prevede "operarea reducerii numărului maxim de posturi al aparatului propriu al MFP cu 182 de posturi (reprezentând 10% din numărul total de posturi al aparatului propriu), ceea ce conduce la reducerea a minim 22 de posturi de conducere", informează un comunicat al Biroului de presă al Executivului, informează Agerpres.
De asemenea, Guvernul a decis "diminuarea cu 150 de posturi a numărului maxim de posturi pentru aparatul propriu al ANAF şi direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, care vor fi preluate de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc".
În plus, şapte direcţii din organigrama ministerului vor fi, de asemenea, desființate.
O altă prevedere se referă la "înfiinţarea Unităţii de evaluare a investiţiilor publice, care va avea ca atribuţie evaluarea eficienţei alocării resurselor financiare pentru investiţii publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat".