DCNews Arhiva FLUX Examenele medicale sistematice sunt inutile în cazul cancerului de prostată

Examenele medicale sistematice sunt inutile în cazul cancerului de prostată

Potrivit unui studiu american referitor la testele privind cancerul de prostată arată că efectuarea sistematică a acestor examene medicale la bărbaţii trecuţi de 50 sau de 60 de ani nu ajută la salvarea vieţii acestora, informează sâmbătă AFP.

Primele rezultate ale acestui studiu, realizat asupra a 76.000 de bărbaţi, au fost date publicităţii în 2009, însă datele publicate vineri se referă la o extindere cu 10 sau 13 ani a supravegherii majorităţii celor care au participat la studiu.

Aceste date confirmă că pentru majoritatea bărbaţilor nu este cazul să-şi facă analize anuale pentru depistarea cancerului de prostată, a declarat Gerald Andriole, principal autor al studiului publicat în Journal of the National Cancer Institute. 'Cea mai mare parte a cazurilor de cancer pe care le-am depistat evoluează lent şi este puţin probabil să fie letale', a adăugat acesta.

Știri similare din categoria FLUX Vezi toate articolele