Economia Statelor Unite a avut în trimestrul al doilea o creştere de 1,3%, sub aşteptări, după un avans revizuit în scădere, de numai 0,4%, în primele trei luni, potrivit datelor publicate vineri de Departamentul Comerţului, transmite Bloomberg.
Analiştii se aşteptau la un avans al PIB de 1,8%, scrie Mediafax.
Cheltuielile de consum, care reprezintă 70% din economia americană, au avansat cu 0,1%.
Creşterea lentă a numărului de locuri de muncă şi a salariilor pune în pericol majorarea cheltuielor de consum în restul anului, cu impact asupra redresării economice.
Acest fapt va complica probabil negocierile din Congres referitoare la creşterea limitei de îndatorare a statului şi reprezintă unul dintre motivele pentru care preşedintele Rezervei Federale, Ben Bernanke, a declarat că trebuie păstrate deschise toate opţiunile.
"Intrarea în semestrul doi este dificilă. Consumatorii refuză să îşi crească cheltuielile, ceea ce crează condiţiile pentru stagnarea economică", a declarat Guy LeBas, director pentru investiţii în instrumente cu venituri fixe la firma Janney Montgomery Scott din Philadelphia.
PIB-ul Statelor Unite a ajuns în trimestrul al doilea la 13.270 miliarde de dolari şi nu a revenit încă la nivelul anterior recesiunii.
Creşterea din primul trimestru a fost revizuită în scădere de la 1,9% la 0,4%, reflectând stocurile mai mici şi importurile mai mari decât s-a estimat iniţial.
Noi date privind evoluţia PIB în trimestrul al doilea vor mai fi publicate în august şi septembrie, când vor fi disponibile mai multe informaţii.