Celebrul personal Dorel pare să aibă urmași peste tot în România. Unul dintre aceștia a lăsat fără apă timp de două zile jumătate din orașul Constanța. Un membru dintr-o echipă de muncitori care lucra la fundaţia unei benzinării a spart cu excavatorul conducta magistrală a Regiei de Apă. Până la remedierea problemei, ar putea trece chiar şi două zile, informează
Sute de case, blocuri şi cea mai mare fabrică de pâine din Dobrogea au rămas fără apă la robinet. În schimb, localnicii din zonă s-au trezit cu apă în curte.
"Nu putem spune cu exactitate cât va dura remedierea situaţiei", a adăugat şi directorul general RAJA, Felix Stroe.
Pagubele se ridică la peste 6 miliarde de lei vechi, iar Regia de Apă este hotărâtă să recupereze banii în instanţă, astfel că îi va da în judecată atât pe proprietarul terenului, cât şi pe constructor. Muncitorii vor fi acuzaţi de distrugere.