Se pare că cea care a descoperit, în urmă cu o zi, trupul neînsuflețit al lui Mugurel Lazoc este o femeie din Ceheiu, care locuia în aceeași casă.
Deocamdată, cauzele sunt necunoscute, cu atât mai mult cu cât el nu se plângea de probleme medicale, scrie Sportul Sălăjean.
Mugurel Lazoc a jucat fotbal la Mobila Şimleu Silvaniei, apoi a devenit delegatul şi chiar conducătorul echipei Mobila Cehei. Ani la rând, micuţa grupare din satul aparţinător al oraşului Şimleu Silvaniei a avut rezultate bune şi foarte bune în Liga a V-a. Ultima performanţă a echipei din sat a fost câştigarea Seriei VEST în sezonul 2014 – 2015, sub denumirea Sportul Şimleu II.
Mugurel Lazoc a plecat în luna mai în Germania, la muncă. Timp de câteva luni, a lucrat la o fabrică de brânzeturi, dar acum se pregătea să schimbe locul de muncă, deoarece recent îşi găsise un serviciu mai bun, la un abator.