DCNews Arhiva FLUX Danileț, reacții contrare după amânarea ședinței CSM

Danileț, reacții contrare după amânarea ședinței CSM

cristi

Ședința de miercuri a Consiliului Superior al Magistraturii, în care era programată alegerea vicepreședintelui instituției, a fost amânată din lipsă de cvorum. Judecătorul Cristi Danileț, candidat la vicepreședinție, a scris pe Facebook că e bine că a fost amânată, pentru că așa există mai mult timp pentru analizarea proiectului lui de candidatură. Pe de altă parte, judecătorul ar fi părut iritat după terminarea ședinței. 

Judecătorul Cristi Danileț a scris pe pagina de Facebook: "ședinta de azi a Plenului CSM când urma să alegem vicele a fost amânată. E bine, căci așa există mai mult timp pentru analizarea proiectului meu de candidatură.". Când a ieșit din ședință, Cristi Danileț a spus cu privire la demisia de onoare cerută de Asociația Magistraților din România "Eu am onoare, dar nu am motive să demisionez". El a pus paie pe foc și a spus că, miercuri, Judecătoria Oradea ar fi votat să nu fie revocat. El a adăugat că „Minoritatea trebuie să se supună majorității!”. De asemenea, Danileț este convins că niciun membru CSM nu are cum să fie demis: „Trebuie să fim și noi de acord, altfel ni s-ar afecta independența!”

Motivul invocat pentru amânarea ședinței CSM a fost absența judecătorilor Horațius Dumbravă, Alexandru Șerban, șefei ICCJ, Livia Stanciu, ministrului Justiției, Mona Pivniceru, și procurorului General interimar Daniel Morar.

Știri similare din categoria FLUX Vezi toate articolele