Raed Arafat a declarat, miercuri seară, că medicul din Cluj care i-ar fi trimis un sms incredibil unui pacient bolnav de cancer a avut un comportament "ieşit din normalitate".
”Este un comportament ieşit din normalitate. Pacientul are dreptul să-şi schimbe medicul de familie ori de câte ori doreşte. Atitudinea medicului trebuie analizată de Colegiul Medicilor, care este şi îndreptăţit să sancţioneze în astfel de cazuri", a spus Arafat, citat de Mediafax.
Colegiul Medicilor Cluj s-a autosesizat după ce în presa locală a apărut informaţia că un medic de familie i-a trimis un sms unui pacient bolnav de cancer în care i-a spus: “Consideră toate concediile şi ajutoarele acordate ţie şi nevestei un cadou. Ai atât de puţin timp să te mai bucuri de viaţă. PS. Hai pa, nesimţitule”.