După întâlnirea pe care au avut-o cu ministrul de resort, Eugen Nicolăescu, reprezentanţii Coaliţiei profesioniştilor din sănătate au precizat că nu au ajuns la un acord cu autorităţile în privinţa dublării salariilor medicilor rezidenţi.
Ministrul sănătăţii a afirmat că unele probleme vor fi rezolvate în etape. Salariile medicilor rezidenţi au fost singurul punct rămas în divergenţă după discuţiile de astăzi.Chiar dacă pentru celelalte revendicări s-au identificat soluţii, angajaţii din sistem vor continua calendarul de proteste anunţat pentru luna septembrie. Marius Sepi, purtător de cuvânt al coaliţiei.
În ceea ce priveşte funcţionarea spitalelor, ele trebuie ferite de politizare atunci când se numeşte un manager, a declarat purtătorul de cuvânt al coaliţiei, Vasile Astărăstoae.
"Nu mă interesează ce carnet are. Să nu fie carnetul de partid argument să ocupe acea funcţie", spune Vasile Astărăstoae.