Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri, după ce s-a întâlnit cu judecătorii Curţii Constituţionale, că a discutat cu aceştia despre apropierea împlinirii a 20 de ani de la adoptarea primei legi fundamentale postdecembriste.
"Nu am discutat nimic deosebit, a fost legat de apropierea a 20 de ani de la adoptarea primei Constituţii", a spus şeful statului. Întâlnirea de la CCR a durat mai bine de două ore.
Totuși, șeful statului a vorbit și despre neclarităţile din acte normative, fie că sunt ordonanţe de urgenţă sau legi, care prin amendarea din Parlament creează confuzie sau contradicţii cu legile existente.