Un autobuz a rămas, marți, în jurul orei 12:00, suspendat pe un pod din Constanța, după ce a rupt balustrada, și a lipsit foarte puțin ca autovehiculul să nu cadă în gol, de la 15 metri înălțime.
Autobuzul aparținea Regiei de Transport în Comun (RATC) și a rămas suspendat pe podul Butelii, prins între firele de tensiune, după ce a rupt balustrada, potrivit reprezentanților Serviciului Rutier Constanţa.
Din fericire, nu au existat victime. În autobus nu se afla decât șoferul, care se pare că a suferit un preinfarct şi a leşinat, moment în care a tras stânga de volan, astfel petrecându-se tragedia.
„Autobuzul a lovit parapetul şi a tăiat câteva fire electrice, care rămăseseră legate. Exista pericolul de electrocutare. Am evacuat trei case, care se aflau sub pod, pentru a nu se duce în jos autobuzul. A fost tras cu o autospecială care era plină cu nisip. Nu au fost victime. Se pare că şoferului i s-a făcut rău. Acesta a fost transportat de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa cu ambulanţa. Autobuzul era gol şi se îndrepta către gară”, a afirmat locotenentul colonel Dan Constantinescu, comandantul grupului de intervenţie din cadrul ISU Dobrogea, scrie cugetliber.ro.
Echipajele Poliţiei Rutiere, ajunse într-un timp scurt la locul inciddentului, au blocat traficul pe pod, dar şi pe drumurile care trec pe sub pod până când autobuzul va fi repus pe carosabil.