Amenințare la o bază NATO. Înalți oficiali, EVACUAȚI

Amenințare la o bază NATO. Înalți oficiali, EVACUAȚI / Foto: Captură video Realitatea Plus
Amenințare la o bază NATO. Înalți oficiali, EVACUAȚI / Foto: Captură video Realitatea Plus

Este alertă la o bază NATO. Mai mulți oficiali au fost evacuați.

Premierul spaniol, Pedro Sanchez, și președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, au fost scoși din conferința de presă de la o bază NATO, după o potențială amenințare, transmite Realitatea Plus. Două avioane Eurofighter au decolat ca să intercepteze o aeronavă neidentificată. Ar fi vorba despre un avion rusesc. 

Armata s-ar fi confruntat cu o alertă reală de securitate, iar alarma ar fi pornit exact când președintele lituanian făcea declarații în fața presei. Premierul Spaniei și președintele Lituaniei au fost evacuați de urgență. Baza militară NATO se află în Lituania. Avionul rusesc nu ar fi avut un plan de zbor, iar la aceste momente este neidentificat. Premierul Spaniei se află într-un turneu de trei zile în țările Baltice și a participat la o misiune NATO în această bază militară. El ar urma să își continue călătoria oficială și se va întâlni și cu premierul Lituaniei. 

"Rusia este în război cu Europa. Cine nu a înțeles lucrul ăsta, nu a înțeles nimic"

"Rusia este în război cu Europa. Cine nu a înțeles lucrul ăsta, nu a înțeles nimic din ceea ce se întâmplă geopolitic în Europa de astăzi. Rusia a învățat foarte bine lecțiile războiului rece, iar asta este una din lecțiile războiului rece, că Rusia a intrat în spațiul aerian al NATO fără să anunțe pentru că avioanele au un sistem de comunicații cu solul când este întrebat ce fel de avion este, închid aparatul și nu răspund acestor întrebări. Ce fac statele noastre? Bineînțeles, poliția aeriană se ridică imediat în aer, avioanele lituaniene de data aceasta, sau cei care fac poliție aeriană în zona respectivă, spaniolii au făcut poliție aeriană în ianuarie la Kogălniceanu, pe Marea Neagră.

Deci rușii se pregătesc la ora actuală pentru etapa 2021, cel mai mare exercițiu al lor, o dată la 4 ani, a fost în 2017 în zona de nord în Baltică, cu bazele pe care le au instalate sau le instalează temporar în Belarus. Sunt lucruri care se întâmplă în mod curent. Rusia face lucruri din astea în mod curent. Este într-adevăr, când apare un astfel de avion în spațiul tău aerian, nu știi ce intenționează, misiunea pe care o au. Probabil o fac intenționat să vadă cum reacționează forțele aeriene lituaniene sau cei care fac poliție aeriană în zona respectivă.",  a explicat Alexandru Grumaz, specialist în securitate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel