Aljazeera a difuzat un reportaj incredibil despre România - VIDEO

Televiziunea Aljazeera a prezentat, la sfârșitul lunii octombrie, un reportaj incredibil despre România. Țara noastră este descrisă ca fiind una a corupției și a foametei, unde copiii mor în spitale, oazele de civilizație sunt pe cale de dispariție, iar salariul pe-o lună nu îți ajunge pentru o cafea, transmite stiridiaspora.com.

La această imagine au contribuit din plin politicienii corupți, dar și interlocutorii care descriu haosul și sărăcia din țara noastră.

Laura Ștefan, coordonatorul activităților anticorupție pentru Expert Forum, vorbește despre aroganța politicienilor, care îi umilesc și îi scuipă în față pe cetățeni și despre străzile pline de rahat pe care nu îl curăță nimeni.

Ion Cristoiu descrie imaginea pliticienilor din România scoși cu cătușe din sediul DNA: "Cei arestați sunt arătați defilând cu cătușe în fața telespectatorilor. Asta nu este o societate civilizată, este o societate barbară, îl arătăm pe respectivul umilit". 

[citeste si]

În reportaj apare bineînțeles și Laura Codruța Kovesi, șefa DNA, care descrie marile dosare de corupție și averile impresionante ale miniștrilor arestați. Printre ei, Darius Vâlcov și sutele de tablouri și lingouri de aur ascunse prin pereții caselor și în cimitire.

În tot acest peisaj, autorul reportajului arată sărăcia și mormanele de gunoi din țara noastră, corupția din sistemul medical, unde fără mită nu ești tratat. El vorbește despre medicii care au plecat cu zecile de mii din România și despre copiii care mor pe capete în spitale.

Aceasta este imaginea României în afara țării, conturată cu ajutorul înalților demnitari ai țării, acuzați de corupție și care se țin cu dinții de scaune.

Iată reportajul integral difuzat de Aljazeera:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel