Alertă în Mexic. Zeci de mii de oameni au fost evacuați

Eduard Pascu / 28 Martie 2019 / 20:52 Salveaza PDF Comentarii
Vulcanul Popocatepetl a inceput sa erupa. Zecii de mii de oameni au fost evacuati
Vulcanul Popocatepetl a inceput sa erupa. Zecii de mii de oameni au fost evacuati

Autorităţile din Mexic au ridicat joi nivelul de alertă pentru Popocatepetl, aflat în apropierea Ciudad de Mexico, ca urmare a intensificării activităţii vulcanului, potrivit Reuters.

Centrul Naţional pentru Prevenirea Dezastrelor a avertizat locuitorii să nu se apropie de Popocatepetl, întrucât în ultimele 24 de ore au fost observate peste 200 de explozii în urma cărora au fost aruncate fragmente în flăcări provocând incendii pe păşunile din apropiere.

Centrul a ridicat gradul de alertă la cod galben de nivelul trei, de la codul galben de nivel doi, ceea ce indică posibile expulzări de magmă şi explozii de intensitate crescută. Este al treilea nivel de alertă pe o scară cu şapte trepte, potrivit Agenţiei mexicane pentru protecţie civilă.

O erupţie care s-a produs marţi seară a generat o coloană de 3 kilometri care a răspândit fragmente de roci aprinse până la o distanţă de 2 kilometri în direcţia nord-est, provocând incendii pe pajiştile din vecinătate. Mai multe localităţi au fost afectate de cenuşa căzută în urma exploziilor, potrivit centrului.

Popocatepetl a aruncat în aer fum şi cenuşă în ultimii ani, iar o erupţie de amploare, care a avut loc în anul 2000, a dus la evacuarea a 50.000 de rezidenţi din trei state aflate în vecinătatea vulcanului.

Agenţia a anunţat anterior că intensificări similare ale activităţii vulcanului cu o înălţime de 5.450 metri ar putea provoca explozii puternice, capabile să trimită fragmente incandescente la distanţe considerabile, precum şi ploi de cenuşă.

Vezi și: Vulcanul Popocatepetl, erupție spectaculoasă. Alertă în Mexic 


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24