Alegeri Republica Moldova. În Republica Moldova a început procesul de vot pentru alegerea noului Parlament şi pentru un referendum republican consultativ. Urnele s-au deschis la ora 07:00 şi se vor închide la ora 21.00.
Alegeri Republica Moldova. Votarea poate fi prelungită cu două ore, în baza unei decizii a biroului electoral al secţiei de votare, în cazul în care alegătorii nu au putut vota până la ora 21.00. Potrivit datelor publicate de Comisia Electorală Centrală, pe listele electorale se regăsesc 2.810.303 alegători, care vor putea vota în cele 2018 secţii de votare de pe teritoriul Republicii Moldova sau în cele 125 de secţii deschise în străinătate.
Alegeri Republica Moldova. Pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, Parlamentul va fi ales în baza sistemului electoral mixt, ceea ce presupune că 50 de deputaţi sunt aleşi într-o circumscripţie electorală naţională în baza listelor de candidaţi şi 51 de deputaţi în circumscripţii uninominale, din rândul candidaţilor independenţi sau a celor desemnaţi de către partidele politice.
Alegeri Republica Moldova. În circumscripţia electorală naţională şi-au depus liste de candidat 15 formaţiuni politice, în timp ce în circumscripţiile electorale uninominale au fost înregistraţi 321 de concurenţi electorali, dintre care 57 de candidaţi la funcţia de deputat sunt independenţi, iar 264 candidează din partea unei formaţiuni politice.
Vezi și: DRAGOBETE 2019. Felicitări, mesaje, sms-uri pentru îndrăgostiți
Alegeri Republica Moldova. Tot în premieră pentru Republica Moldova, autorităţile naţionale au decis ca "agitaţia electorală" să poată avea loc inclusiv în ziua alegerilor parlamentare. În paralel cu alegerile parlamentare, în Republica Moldova va avea loc şi un referendum republican consultativ în cadrul căruia electoratul este chemat să îşi exprime punctul de vedere faţă de reducerea numărului de parlamentari şi faţă de introducerea unei modalităţi de retragere a mandatului unui parlamentar.
Alegeri Republica Moldova. Cele două întrebări înscrise pe buletinul de vot pentru referendum sunt: "Sunteţi pentru reducerea numărului deputaţilor din Parlament de la 101 la 61?" şi "Sunteţi pentru ca poporul să poată revoca (demite) deputaţii din funcţie dacă nu îşi îndeplinesc corespunzător obligaţiile lor?".
Vezi și: Alegeri prezidențiale 2019. Sondaj DCNews - câte voturi ia Corina Crețu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu