Alegeri Moldova, primele nereguli. Ce au constatat observatorii europeni

Sebastian Florea / 31 ian 2019 / 19:53 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Delegaţia APCE pentru evaluarea campaniei electorale din Moldova a publicat primele concluzii.

Delegaţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care a efectuat o vizită la Chişinău pentru a evalua campania electorală şi pregătirile pentru alegerile parlamentare din 24 februarie, atrage atenţia asupra mai multor încălcări ce ţin de desfăşurarea campaniei electorale în Republica Moldova, informează joi Radio Chişinău. Astfel, într-o declaraţie difuzată de presă, delegaţia face referire la informaţii pe care le-a primit în timpul vizitei privind un şir de îngrijorări persistente ce rămân încă nesoluţionate, în special cazuri de intimidare şi violenţă împotriva candidaţilor, cazuri de discursuri de ură, cazuri privind utilizarea resurselor administrative, suspiciuni privind cumpărarea voturilor alegătorilor, cazuri privind implicarea unor funcţionari publici în procesul de strângere de semnături, cazuri de distribuire de cadouri electorale în timpul evenimentelor electorale, cu implicarea unor fundaţii de caritate afiliate unor partide politice.

Citește și: Alegerile parlamentare, Moldova. Ce partid este primul pe buletinul de vot

Atacuri fizice și verbale

 

'Delegaţia APCE condamnă astfel de practici şi cere autorităţilor relevante să întreprindă toate măsurile necesare pentru a le exclude', se spune în declaraţie. În rapoarte anterioare, APCE şi-a exprimat îngrijorarea privind lipsa de transparenţă a criteriilor pentru determinarea numărului secţiilor de votare în străinătate. 'Delegaţia consideră că problema nu poate fi soluţionată prin creşterea numărului de buletine de vot atribuite fiecărei secţii de votare, dacă numărul şi amplasarea secţiilor de votare nu reprezintă în mod proporţional alegătorii care locuiesc în diferite ţări', potrivit declaraţiei.

Delegaţia mai anunţă ca a fost informată despre numărul mare de cazuri de presiune, ameninţări şi atacuri fizice şi verbale asupra jurnaliştilor independenţi pe parcursul ultimilor luni înainte de alegeri. 'Pluralismul media poate fi considerat limitat, deoarece majoritatea mijloacelor de informare sunt afiliate principalelor partide politice, iar sectorul publicităţii este sub controlul acestora. Gradul foarte înalt de concentrare a proprietăţii asupra mijloacelor de informare, monopolul asupra multor organe de presă şi lipsa transparenţei privind sursele de finanţare se regăsesc printre subiectele care ridică serioase îngrijorări, menţionate în rapoartele anterioare ale APCE', se mai spune în text.

Citește și: Rusia, retragere din Consiliul Europei. Kosaciov, precizări

 


STIRE RECOMANDATA

Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.22