Rusia, retragere din Consiliul Europei. Kosaciov, precizări

Rusia lucrează în prezent la nivel interdepartamental la scenariul unei posibile retrageri din Consiliul Europei (CoE), a declarat luni Konstantin Kosaciov, preşedintele Comisiei pentru afaceri internaţionale din cadrul Consiliului Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus), citat de agenţia oficială de presă RIA Novosti. 

Kosaciov a făcut o declaraţie în acest sens în contextul în care Consiliul Europei i-a cerut Moscovei să-şi achite datoria de 66 de milioane de euro pe care o datorează forului paneuropean. Rusia a spus că până când nu vor fi ridicate sancţiunile politice faţă de delegaţia rusă în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) nu-şi va plăti cotizaţiile şi nici restanţele acumulate până acum. 

'Consecinţele retragerii (din Consiliul Europei) vor fi destul de grave. Un astfel de scenariu este în lucru în prezent la nivel interdepartamental', a spus Konstantin Kosaciov în timpul şedinţei comisiei sale. 

"Moscova este interesată de o colaborare în continuare cu Consiliul Europei"



Senatorul rus a evocat faptul că Rusia participă la mai mult de 60 de convenţii ale CE. Printre acestea se numără documente-cheie precum Convenţia privind protecţia datelor cu caracter personal. În cazul retragerii Rusiei din Consiliul Europei va fi imposibilă participarea Moscovei la cel puţin şase convenţii fundamentale, cum ar fi drepturile fundamentale ale omului şi libertăţile sale, combaterea terorismului sau participarea la documentele statutare ale CE. 

Kosaciov a subliniat că procedura retragerii Rusiei din componenţa Consiliului Europei ar putea fi lansată în vara anului 2019, iar pentru aceasta este nevoie de două treimi din majoritatea calificată a voturilor forului paneuropean. Între altele, statutul organizaţiei prevede îngheţarea apartenenţei unei ţări la CoE în cazul neachitării taxei. Rusia a intrat în conflict cu APCE după ce aceasta a retras delegaţiei ruse dreptul de vot în 2014 ca urmare a rolului Moscovei în criza din Ucraina şi a anexării peninsulei Crimeea. 

Vezi şi: Andreea Cosma, prima reacție după ce dosarul a fost clasat

Creditele rău-platnicilor. Ilie Șerbănescu: Ce nu spune nimeni

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel