Alba: Eveniment comemorativ de Ziua Veteranilor, la mormântul unui militar din forţele speciale căzut în Afganistan

Un militar căzut în Afganistan în timpul desfăşurării unei misiuni specifice forţelor speciale, sublocotenentul post mortem Vasile Claudiu Popa, a fost comemorat luni, în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia, de Ziua Veteranilor din teatrele de operaţii. 

Scafandru, paraşutist, alpinist, trăgător de elită, controlor de trafic aerian, conductor ambarcaţiuni speciale, acoperind astfel un spectru larg de discipline specifice forţelor speciale, Claudiu Vasile Popa a căzut la datorie, alături de camaradul său de arme, Adrian Postelnicu, în 23 septembrie 2013, în Valea Tagab din Afganistan.

În memoria sa, la mormântul acestuia din Alba Iulia, a avut loc luni o slujbă de pomenire oficiată în prezenţa familiei, a unor reprezentanţi ai autorităţilor şi ai Garnizoanei Alba Iulia. Au fost prezenţi şi elevi ai Colegiului Naţional Militar 'Mihai Viteazul' Alba Iulia, unde acesta a învăţat între 2000 şi 2004. Cei prezenţi au depus, totodată, jerbe şi coroane de flori şi au păstrat un moment de reculegere.

Vasile Claudiu Popa, singurul militar din judeţul Alba mort în ultimele trei decenii într-o misiune militară peste hotare, avea 28 de ani, când şi-a pierdut viaţa, în urmă cu şase ani, ca urmare a exploziei unui dispozitiv improvizat. Popa se afla la a doua misiune în Afganistan, fiind selectat pentru instruirea militarilor din forţele de securitate afgane, împreună cu parteneri americani. Absolvent al Şcolii Militare de Maiştri Militari a Forţelor Navale 'Amiral Ion Murgescu' Constanţa, Popa a fost decorat cu Emblema de Onoare a Statului Major General, Medalia NATO article V şi cu Emblema de Onoare a Forţelor Navale.

A fost decorat post mortem cu Ordinul Naţional 'Steaua României' - în grad de Cavaler, cu însemn de război pentru militari, iar din partea Statelor Unite ale Americii cu 'Steaua de Bronz', potrivit informaţiilor transmise de colegiul militar pe care l-a absolvit. Ziua Veteranilor din teatrele de operaţii a fost instituită în 2014 şi este legată de faptul că la data de 11 noiembrie 2003 a căzut la datorie sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogorasi, primul militar român căzut la datorie în teatrul de operaţii, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel