Afacere ilegală cu închirierea de şezlonguri. "Patronul", mai bogat cu 630.000 de lei, dar cercetat pentru evaziune fiscală

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Un bărbat este cercetat pentru evaziune fiscală, după ce ar fi obţinut venituri ilegale de peste 630.000 de lei din închirierea de şezlonguri şi comerţ în regim de beach-bar.

Un bărbat este cercetat pentru evaziune fiscală, în urma probelor administrate în dosar reieşind că ar fi obţinut venituri ilegale de peste 630.000 de lei din închirierea de şezlonguri şi comerţ în regim de beach-bar, a informat sâmbătă Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă, poliţişti ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au efectuat percheziţii în municipiile Constanţa şi Bucureşti, precum şi în oraşul Otopeni, judeţul Ilfov, la locuinţa unei persoane şi sediile şi punctele de lucru a trei societăţi comerciale pe care aceasta le administrează.

"În urma probelor administrate în dosar a reieşit că, în perioada sezoanelor estivale 2019 şi 2020, persoana în cauză, un bărbat de 47 de ani, în calitate de administrator al societăţilor comerciale respective, ar fi desfăşurat activităţi comerciale în regim de beach-bar, precum şi de închiriere de şezlonguri. În urma activităţilor desfăşurate ar fi obţinut venituri de aproximativ 643.000 de lei, pe care nu le-ar fi înregistrat în contabilitate şi nu le-ar fi evidenţiat în documente legale, urmărind sustragerea de la plata obligaţiilor către bugetul consolidat al statului prin neachitarea impozitului pe profit şi TVA", se arată în comunicat.

În urma percheziţiilor efectuate au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, documente financiar-contabile, precum şi alte înscrisuri cu valoare probatorie. Prejudiciul este în curs de stabilire. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel