Adrian Năstase - Radu Banciu, război total: Am tăcut, însă...

Adrian Năstase FOTO AGERPRES
Adrian Năstase FOTO AGERPRES

Fostul premier Adrian Năstase a publicat, luni, 25 martie, pe blogul personal un text despre care spune că este un „pamflet”, fiind vizat realizatorul tv Radu Banciu.

A trecut ceva timp de când i-am administrat, ultima dată, medicamentul lui Cap-de-Porc. După cum stiti, periodic, sunt nevoit să-i administrez acest tratament. In ultima perioadă, se pare că epidemia de gripă porcină l-a afectat grav. (...) Spre exemplu, articolele de pe blogul meu sau stirile in legătură cu mine ii crează o deosebită stare de irascibilitate”, a scris Adrian Năstase pe blogul său, luni, 25 martie.

„De multe ori, nu-și mai aduce aminte nici măcar numele meu”, a adăugat acesta, publicând un text despre care precizează că e un „pamflet”.

„Bă, (...) mă insulți și imi jignești familia – sotia, copiii – pentru că ai frustrări cu Ceaușescu. Probabil că ai pitici pe creier. Incearcă, bă, si cu medicamente. Ce ai făcut tu, bă, în viață ca să mă judeci pe mine și pe alții. (...) Strângi, ziua, mizeria din tabloide si o versi apoi, pe sticlă, bă gunoiule? Asta numesti tu jurnalism?”, se precizează pe blogul citat.

„Mă acuzi că am furat. Ce-am furat, bă? I-am furat bideul lu’ maică-ta? I-am furat afisele electorale lu’ taică-tu? Să fie sănătosi, că nu am nimic cu ei desi puteau să nu te scoată din incubator. Sigur, nu aveau de unde să stie unde o să ajungi. Bă, gunoiule, am creat peste 20 de muzee, am donat sute de hărti vechi statului si am creat cel mai mare muzeu de genul asta din Europa. (...) Dacă poti să mergi să faci turism in toată lumea, asta mi se datorează și mie”, se mai scrie pe blog.

„Am tăcut”, însă „ai ajuns să spui că vrei să joci pe mormântul meu, să iei in batjocură gestul meu de revoltă de acum trei (sapte – n.b.) ani? (...) De fapt, mi-e milă de tine. Trăiesti intr-o hazna si te hrănesti de acolo. Ai fi vrut să beau o cafea cu tine. Cum as putea să fac lucrul asta, bă, gunoiule, când tu nu m-ai atacat doar pe mine ci i-ai jignit si pe copiii mei sau pe sotia mea”, după cum se precizează pe adriannastase.ro.

VEZI ȘI: Banciu: Mi-a scris cineva că ne pregătim să ne ducem la Antena 3. Vă explic

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel