Admitere Medicină UMF Carol Davila. Simulare 2018

Scutaru Cristina / 18 mai 2018 / 00:07 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Ajunsă la a IX-a ediţie, Simularea Examenului de Admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie ,,Carol Davila” București va alinia la start peste 3.800 de concurenţi.

Dintre aceștia, aproximativ 2.700 vor intra în concurs sâmbătă, 19 mai 2018, pentru ca, pe 26 Mai, alţi 1.100 de participanţi să susţină examenul de testare a cunoştinţelor în vederea admiterii în cea mai titrată Universitate de Medicină din România.

Evenimentul, organizat de către Societatea Studenților în Medicină din București (SSMB), cea mai mare și veche asociație studențească din România, în colaborare cu Liga Studenților în Medicină Dentară din București și Societatea Studenților în Farmacie din București, va demara sâmbătă, ora 10:30, când vor fi deschise subiectele pentru cei 2.700 de concurenţi înscrişi la Simularea Examenului de Admitere la Facultatea de Medicină. Pentru a face faţă numărului record de concurenţi înscrişi anul acesta, cu 200 mai mulţi decât în 2017, organizatorii au pus la dispoziţie 40 de săli (25- Palatul Facultății de Medicină , 2- Spitalul Universitar de Urgență București , 1- Institutul Național de Sănătate Publică, 3- Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, 2- Facultatea de Drept , 7- Facultatea de Farmacie). Totodată, pentru evenimentul din 19 mai, celor 45 de organizatori li se vor adăuga: 45 de Secretari, 40 Șefi de Comisie și peste 450 de Supraveghetori. Intrarea concurenţilor în sălile de concurs va fi permisa doar până la ora 10.

"Pentru elevi, Simularea reprezintă primul contact cu Universitatea și viața de student, motiv pentru care ne propunem să nu fie doar un examen, ci o experiență complexă. În urmă cu 4 ani intram pentru prima dată în Facultatea de Medicină, la simulare. Nu îmi dădeam seama în acel moment cât de importantă a fost participarea mea atunci, tot ce îmi amintesc este că înainte să înceapă examenul am analizat uimit Amfiteatrul G.E. Palade dintr-un capăt în altul, timp de jumătate de oră. Eram atât de încântat de facultate, de oameni, de perspectiva de a petrece următoarea etapă a vieții mele în acel loc, încât am uitat de emoții. Deși atunci mă gândeam doar la un punctaj cât mai bun, cel mai mare câștig după simulare a fost faptul că am văzut ce înseamnă un examen important și bine organizat. Am învățat să îmi structurez timpul și să fac față tensiunii care se acumulează înainte de un astfel de examen. De asemenea, atunci am intrat pentru prima dată în contact cu Societatea Studenților în Medicină din București și cu o parte dintre oamenii minunați ce aveau să îmi devină colegi și buni prieteni peste câteva luni. Dragi viitori colegi, vă așteptăm cu brațele deschise pe 19 mai! Mult succes!" a declarat, preşedintele SSMB, Teodor Cristian Blidaru.

Record absolut

Potrivit SSMB „Simularea din acest an a înregistrat un record absolut, cu aproximativ 2700 de participanți înscriși. Acest număr impresionant reflectă profesionalismul și seriozitatea de care membrii SSMB dau dovadă an după an, dar și veridicitatea subiectelor și validitatea rezultatelor. Experiența Simulare 9 estecea mai autentică de până  acum, desfășurându-se în condiții similare Examenului de Admitere, participanții completând, încă de la înscriere,  formularul de înregistrare de pe site-ul Universității”. Înscrierea concurenţilor s-a făcut în perioada 26 februarie-13 aprilie 2018, iar taxa de participare a fost de 80 de lei. În data de 26 mai se va desfăşura Simularea Examenului de Admitere pentru Facultatea Dentară-750 de participanţi , în timp ce pentru Facultatea de Farmacie s-au înscris peste 350 de candidaţi.

În cadrul evenimentului, pe lângă latura academică a evenimentului, Societatea Studenților în Medicină din București  le-a pregătit posibililor viitori boboci câteva surprize menite să le ofere acestora o imagine de ansamblu a ceea ce reprezintă activitatea unui student la medicină, printre ele numărându-se și Târgul de Proiecte (candidații vor avea ocazia să ia contact cu studenții și să vadă ce presupune voluntariatul în medicină, să ia parte la turul facultății sau să vadă cum se desfășoară o zi din viața unui student).

VEZI ȘI: Ferma Vedetelor, finală 17 mai. Câștigător Ferma Vedetelor


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24