Acuzații de spionaj în beneficiul Chinei. Biroul unui eurodeputat AfD de la Bruxelles a fost percheziționat

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Parchetul federal german a efectuat marți percheziții în birourile ocupate de eurodeputatul AfD, Maximilian Krah, la Parlamentul European, ca parte a unei anchete privind suspiciuni de spionaj în beneficiul Chinei, ce îl vizează pe unul dintre asistenții săi.
 
 
 
 
 
 

Cap de listă al partidului de extremă dreaptă la scrutinul din 9 iunie, Maximilian Krah, nu este implicat în aceste acuzații, iar percheziția efectuată la biroul său din Bruxelles este parte a unei proceduri care vizează exclusiv martorii, a declarat parchetul într-un comunicat.

Percheziţiile sunt legate de arestarea pe 23 aprilie a lui Jian Guo, un asociat al eurodeputatului, acuzat de spionaj împotriva opozanților chinezi în Germania și de furnizarea de informații despre Parlamentul European către un serviciu de informații chinez.

"Parlamentul European şi-a dat acordul pentru pătrunderea în sediu", a susținut parchetul. Structurile statului au reamintit că un apartament al lui Jian Guo de la Bruxelles a fost deja percheziţionat pe 24 aprilie.

Maximilian Krah a confirmat percheziţia "biroului fostului colaborator"

Parchetul federal belgian a declarat pentru AFP că a supervizat procedura.

Într-o postare pe contul său de X (fosta Twitter), Maximilian Krah a confirmat percheziţia "biroului fostului colaborator".

"Era previzibil după arestarea sa şi nu este deci nimic surprinzător", a scris el. Totuși, mirarea a venit din faptul că a durat "atât timp" pentru a face acest lucru.

"Nici eu şi niciun alt membru al personalului nu suntem vizaţi", a adăugat Maximilian Krah.

Informațiile dezvăluite la sfârșitul lui aprilie, privind suspiciunile de spionaj ale unui agent chinez în Parlamentul European, au amplificat preocupările legate de ingerința Beijingului în subminarea democrațiilor europene în preajma alegerilor din iunie, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel