Două trenuri cu turiştis-au ciocnit în apropiere de Machu Picchu, în sudul statului Peru.
Două trenuri cu turişti străini s-au ciocnit marţi în apropiere de celebra fortăreaţă incaşă Machu Picchu din sudul statului Peru, în accident fiind rănite 35 de persoane printre care mai mulţi americani, sud-coreeni, un chilian şi un francez, a indicat guvernul de la Lima, citat de AFP.
"Coliziunea s-a soldat cu cel puţin 35 de răniţi, dintre care doi în stare gravă şi alţii suferind contuzii", a indicat Ministerul Sănătăţii într-un comunicat publicat marţi seara. Rapoartele anterioare indicau cel puţin zece răniţi. Potrivit autorităţilor, "răniţii grav sunt doi turişti străini spitalizaţi la secţia de terapie intensivă a clinicii Pardo din Cuzco, în timp ce alte 22 de persoane sunt, de asemenea, sub îngrijire medicală".
Ceilalţi răniţi au fost internaţi în alte spitale din regiune
Coliziunea a avut loc în jurul orei 10:00 dimineaţa (15.00 GMT), la kilometrul 89 km pe linia de cale ferată dintre Ollantaytambo şi Aguas Calientes, cel mai apropiat sat de Machu Picchu, atracţia turistică principală din Peru, au precizat autorităţile. Pompieri şi salvatori au fost trimişi la locul accidentului, o regiune îndepărtată din Peru, aflată la intersecţia Anzilor cu câmpiile, în Valea Vilcanota, a indicat poliţia locală. Potrivit presei din Peru, protestatari locali au încercat să blocheze linia de cale ferată cu pietre şi bucăţi de lemn, ceea ce ar fi forţat primul tren să se oprească. Ulterior, un al doilea tren s-a ciocnit de trenul oprit.
Această versiune a evenimentelor nu a fost însă confirmată de poliţie care va încerca să stabilească cauzele coliziunii. Unul dintre trenurile implicate în accident aparţine companiei PeruRail, iar celălalt societăţii IncaRail, două companii feroviare care asigură legăturile spre Machu Picchu, populare în rândul turiştilor străini. Simbol al splendorii Imperiului Inca, fortăreaţa Machu Picchu - înscrisă din 1983 în Patrimoniul Mondial UNESCO - datează din secolul al XV-lea şi este vizitată anual de mii de turişti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu