Hugo Maradona, fratele lui Diego Maradona, a decedat la 52 de ani.
Hugo Maradona, fratele mai mic al legendarului fotbalist argentinian Diego Maradona, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 52 de ani, informează ziarul Corriere dello Sport, potrivit Agerpres.
Conform publicaţiei italiene, Hugo Maradona a suferit un stop cardiac la domiciliul său din Monte di Procida, în provincia Napoli, iar echipajul medical sosit la faţa locului nu au putut face altceva decât să constate decesul.
Hugo Maradona a fost la rândul său fotbalist, dar nici pe departe la fel de mare ca celebrul său frate. El a jucat în Europa la echipele Ascoli, Rayo Vallecano şi Rapid Viena.
Decesul său s-a produs la ceva mai mult de un an după cel al lui Diego Maradona, fostului căpitan al selecţionatei de fotbal a Argentinei, campioană mondială în 1986.
'El Pibe d'Oro', cum era supranumit Diego Maradona, a murit pe 25 noiembrie 2020, la vârsta de 60 de ani, în urma unui stop cardiac suferit într-o locuinţă din Tigre, la nord de capitala Buenos Aires, în care se recupera după operaţia recentă la care a fost supus pentru îndepărtarea unui hematom subdural.
Fostul mijlocaş al echipelor FC Barcelona şi Napoli fusese spitalizat la începutul aceleiaşi luni, pentru anemie şi deshidratare, în oraşul La Plata, situat la 60 km de Buenos Aires, unde antrena echipa locală. Analizele efectuate au relevat prezenţa unui hematom subdural, un cheag de sânge format la nivelul suprafeţei creierului. Din acest motiv, Maradona a fost transferat la o clinică privată din Olivos, în apropiere de Buenos Aires, unde a fost operat în ziua următoare. El a fost externat pe 11 noiembrie, cu două săptămâni înaintea decesului.
Experţii care au investigat moartea lui Diego Maradona spun că echipa medicală a acestuia l-a „abadonat” în ultimele ore ale vieţii. Procurorii argentinieni au lansat investigaţii la scurt timp după moartea lui Maradona, în noiembrie 2020.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu