Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

A început SUMMIT-ul de la Berlin, dedicat conflictelor din Libia

Alexandru Ichim / 19 ian 2020 / 16:40
LIBIA
LIBIA

Nu mai puțin de 11 șefi de stat s-au reunit astăzi la Berlin pentru un Summit care are în prim plan conflictele din Libia. 

O conferinţă internaţională dedicată Libiei a început duminică la Berlin cu scopul de a consolida încetarea focului şi de a pune bazele unui proces de pace, potrivit imaginilor difuzate de la întâlnire, relatează AFP, anunță Agerpres. 

Summit-ul, care reuneşte unsprezece lideri din ţările implicate în conflict şi mai multe organizaţii internaţionale, a început cu puţin înainte de ora 14:00 GMT şi este de aşteptat să se încheie seara târziu cu adoptarea unei declaraţii comune care să solicite încetarea ingerinţelor străine şi respectarea unui embargo asupra livrărilor de arme în ţara africană.

Cancelarul german Angela Merkel şi ministrul de externe Heiko Maas au purtat discuţii cu premierul libian Fayez al-Serraj şi cu comandantul rival Khalifa Haftar în cancelaria sa, înainte de începerea conferinţei, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului german. DPA înţelege că discuţiile cu liderii facţiunilor aflate în război în Libia au fost ţinute separat.

Cine este prezent la summit

 

În afară de cei doi reprezentanţi libieni, au răspuns apelului de a participa la reuniune preşedintele francez, Emmanuel Macron; rus Vladimir Putin, turc Recep Tayyip Erdogan, egiptean Abdelfatah al Sisi, premierul italian Giuseppe Conte şi britanic Boris Johnson, precum şi secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, între alţi actori implicaţi, scrie EFE.

Conferinţa are loc sub egida ONU, care îl recunoaşte pe al-Serraj drept şeful legitim al guvernului Libiei. Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, este oficial gazda reuniunii.

Putin şi Erdogan, promotorii unui acord de încetare a focului, care încă nu are semnătura lui Hafter, au organizat deja o întâlnire anterioară, potrivit presei turce.

Succes al diplomației germane

 

Simplul fapt că mareşalul şi şeful Armatei Naţionale Libiene (LNA) participă la conferinţă este considerat un succes al diplomaţiei germane, care a spus totuşi că nu trebuie să existe aşteptări mari.

Forţele lui Hafter, care ţin Tripoli sub asediu, au blocat sâmbătă seara producţia de petrol în Golful Sirte, inima industriei petroliere libiene. Armistiţiul care a intrat în vigoare pe data de 12 ianuarie este încălcat aproape zilnic.

Există multe şi foarte complexe alianţe, politice şi militare, ţesute în jurul lui al-Serraj şi Hafter. Mareşalul este susţinut de Rusia, Arabia Saudită, Egipt şi Emiratele Arabe Unite, în timp ce Parisul şi Washingtonul îl susţin politic.

Sprijin militar

 

Guvernul de uniune naţională (GNA) recunoscut de ONU primeşte sprijin militar din partea Turciei şi politic din Italia şi Qatar.

Confruntarea intereselor legate de Libia decurge atât din bogăţia sa petrolieră - Franţa şi Italia fiind principalii destinatari europeni - cât şi din rolul său de ţară de tranzit pentru migraţia din Africa în Europa. Haosul actual favorizează acţiunile mafiei traficului de persoane şi transformă lagărele de refugiaţi în scenarii de supraaglomerare subumană, viol şi sclavie, scrie EFE.

Libia a fost cufundată într-un război civil din 2014 cu două mari facţiuni şi mai multe miliţii. În aprilie trecut, s-au intensificat luptele pentru noua ofensivă a lui Haftar; de atunci au murit în jur de 1.500 de persoane şi 100.000 de persoane au fost strămutate.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play


Cele mai noi știri

Cele mai citite știri







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.22
YesMy