Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

A anunțat că își ia „adio” de la CFR, după trei titluri câștigate: Mereu m-am certat cu Petrescu

După meciul de luni seară, un jucător de la CFR Cluj și-a anunțat plecarea.

Lituanianul Giedrius Arlauskis, care a ajuns la cinci titluri câștigate în Liga 1, a anunțat că spune „adio” clujenilor, după meciul de luni seară. 

Arlauskis, în vârstă de 32 de ani, a luat această decizie după trei ani petrecuți la CFR Cluj. 

“A fost ultimul meu meci la CFR. Plec! Destinația o să o spun mai încolo! Dar nu e cea care a fost dată de presă, nici 1%! A fost un meci foarte bun, suntem gladiatori! Am luat trei campionate, dar ăsta a fost cel mai dificil.

Prin ce am decis, cu pandemie, cu corona, cu teste. Ne bucurăm foarte mult! Vreau să le mulțumesc băieților. Au fost momente foarte dificile, în care ne gândeam dacă renunțăm sau nu”, a declarat portarul la finalul meciului de luni seară. 

Fotbalistul a ținut să vorbească și despre relația sa cu Dan Petrescu.

“Mereu m-am certat cu Dan Petrescu, dar așa se întâmplă când se întâlnesc doi nebuni, care știu ce vor de la viață. Eu zic că, după trei ani, e momentul să ne despărțim. O iau pe drumul eu. Nu știu dacă el rămâne la Cluj, sper să rămână, să ducă iar echipa în Europa”, a mai spus Arlauskis. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.23
YesMy