35 de localități afectate de inundații. Bărbat scos de pompieri din mijlocul apelor

Foto: IGSU
Foto: IGSU

Vremea severă din ultimele ore a făcut ravagii în mai multe județe din țară. Pompierii au intervenit pentru limitarea efectelor. 

Pe fondul instabilității atmosferice, ploilor abundente și creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă au fost înregistrate efecte în 35 de localități din 11 județe (CS, DB, DJ, GJ, HD, MH, PH, SB, SJ, TM și VL), unde pompierii militari, împreună cu autoritățile locale, au intervenit pentru evacuarea apei din 65 case, 32 beciuri, 78 curți și 98 de anexe gospodărești, precum și de la 1 operator economic, se arată într-un comunicat de presă al IGSU. 

Situații deosebite la care au intervenit pompierii 

O situație deosebită a fost înregistrată în județul Vâlcea, localitatea Drăgășani, unde  o persoană a rămas blocată cu autoturismul,  în albia râului Pesceana, în timp ce încerca să traverseze zona. 

Un alt caz similar a fost și cel din județul Mehedinți, în localitatea Piatra Albă, unde salvatorii au intervenit pentru salvarea unui bărbat surprins de viitură, în timp ce încerca să traverseze albia râului Topolnița, cu tractorul. 

În ambele situații de mai sus, datorită intervenției prompte a colegilor noștri, persoanele au fost salvate la timp.

Trafic rutier blocat 

De asemenea, din cauza vremii nefavorabile, traficul rutier a fost temporar blocat pe 4 drumuri naționale (DN 66A/GJ, DN 67/MH, DN 64/VL și DN 7A/VL) și pe 3 drumuri județene (DJ 703 M/VL, DJ 673 C/GJ și DJ 671 B/GJ).

Și traficul feroviar a fost temporar întrerupt pe o linie feroviară industrială între localitățile Lupeni și Petroșani/HD și se desfășoară restricționat pe un fir, între localitățile Călimănești și Brezoi/VL, pe secția de cale ferată 201 Vâlcea – Sibiu, însă echipaje specializate se află în teren pentru refacerea terasamentului căii ferate.

În această dimineață 

În acest moment, la nivelul județelor Dolj și Vâlcea, echipaje specializate intervin pentru evacuarea apei din gospodării și pentru degajarea aluviunilor de pe arterele rutiere și ferate, afectate de aversele torențiale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel