Daniela Simulescu, astrolog DC NEWS şi redactor şef Astrosens, revine cu noi previziuni pentru zodia Berbec.
Daniela Simulescu a explicat de ce anul 2024 va fi anul monetizării.
„2023 se termină cu un Mercur retrograd, iar 2024 începe cu un Mercur retrograd și liantul între cei doi ani este un Mercur retrograd în Săgetător.
V-am spus de mai multe ori, laitmotivul anului 2023, din punctul meu de vedere, în ceea ce privește astrele, a fost acceptarea. Anul 2024 va fi anul monetizării pentru că evenimentul cheie al anului 2024 va fi conjuncția Jupiter - Uranus în semnul Taurului care se va petrece în aprilie.
Aceasta este o conjuncție istorică. A mai avut loc undeva în 1941 și atunci au fost destul de multe implicații financiare la nivel mondial, nu doar la nivel personal sau național.
Când spun monetizare nu mă refer doar la faptul că mai vreau un procent la salariu, un bonus sau o primă. Mă refer și la nevoia de a ne vinde mai bine, nevoia de a ști cât costăm, nevoia de a ne conștientiza limitele pe care le avem, nevoia de a ne lăuda mai mult. Când Jupiter se întâlnește cu Uranus aduce puțină instabilitate pe piața financiară, iar cei care nu reușesc să se adapteze și rămân pe loc, nu se vor simți bine.
Dacă știi că poți să valorezi mai mult, știi că poți mai mult, că poți obține suplimentar, cu siguranță acest aspect te va ajuta de minune. După 26 mai, Jupiter va intra în Gemeni și ne ajută atunci să găsim mai multe idei prin care să monetizăm.
Pregătiți-vă pentru un 2024 care vă va obliga să gestionați altfel buzunarele, conturile și portofelele.", a spus Daniela Simulescu.
Berbec/Ascendent în Berbec
„Marte, guvernatorul tău, face un salt impresionant, se duce în casa a 10-a a carierei. Înseamnă ca tu, încă din primele zile ale săptămânii, să decizi care este următorul plan, care îți sunt următoarele acțiuni.
Dacă prin 2023 te-ai mai jucat, ai mai lăsat, în 2024 nu mai este cazul. Trebuie să decizi clar unde vrei să ajungi, ce pași să urmezi până acolo.
Cu Marte în Capricorn, chiar dacă face careu cu Soarele și cu ascendentul tău, trebuie să reții un lucru: furia pe care o ai nu o consuma degeaba, nu o da aiurea în stânga și în dreapta, ci încearcă să o investești într-un țel, într-un obiectiv, indiferent de vârsta pe care o ai, de statut și de starea în care ești acum. Tu ai nevoie de un obiectiv foarte clar în 2024!
Țineți cont de faptul că acest careu între Soare și Chiron, de la sfârșitul săptămânii, s-ar putea să va facă să nu aveți încredere în propria persoană, mai ales în ceea ce privește zona profesională. Trebuie să recunoaștem, nu toate zilele sunt lapte și miere, mai sunt și zile în care plouă, tună și fulgeră.", a spus Daniela Simulescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu