15 septembrie, zi importantă pentru Elon Musk. Space X lansează primul zbor turistic în spațiu - FOTO în articol

Foto: Facebook Space X
Foto: Facebook Space X

Space X lansează astăzi primul zbor turistic în spațiu.

Este o zi importantă pentru miliardarul Elon Musk. Compania sa, Space X, se pregăteşte să lanseze primul zbor turistic în spaţiu. Este o premieră. Pentru prima dată în 60 de ani, o rachetă urmează să fie lansată pe orbită, fără astronauți profesioniști la bord, scrie Sky News.

Cine se va afla la bord

Patru civili vor porni într-o călătorie de neuitat. Primul zbor privat al companiei SpaceX va fi condus de miliardarul american Jared Isaacman, care finanțează întreaga călătorie, pentru care ar fi plătit peste 50 milioane dolari. Alături de el, în vehiculul spaţial se vor mai afla un inginer, un profesor şi o asistentă medicală, care a supraviețuit cancerului.

"Aşa cum am spus încă de la început, chiar din prima zi a misiunii “Inspiration 4″, ne propunem să inspirăm oamenii în legătură cu ceea ce este posibil în spațiu şi, desigur, ce se poate realiza aici, pe Pământ.”, a declarat Jared Isaacman, membru al echipajului Inspiration4. 

„Este o onoare incredibilă să faci parte din această misiune care nu numai că strânge fonduri cruciale pentru salvarea vieților de la Spitalul Sf. Iuda, ci și introduce noi susținători pentru  această cauză, arătând supraviețuitorilor de cancer că orice este posibil”, a spus Hayley Arceneaux, asistenta care s-a vindecat de cancer, după ce la 10 ani primise acest diagnostic crunt.

Ce vor face turiștii în spațiu

Cei patru turiști aflați la bord vor zbura în jurul Pământului pe o orbită joasă, la aproximativ 570 de kilometri altitudine, ceea ce ar plasa capsula SpaceX chiar deasupra orbitei pe care e plasat în prezent telescopul Hubble. Nu vor experimenta câteva minute de imponderabilitate, aşa cum s-a întâmplat în zborurile turistice anterioare, organizate de Virgin Galactic şi Blue Origin, ci vor rămâne pe orbita Terrei timp de trei zile, scrie The Verge

Odată aflat pe orbită, echipajul va realiza experimente medicale cu ​„aplicaţii în domeniul sănătății atât pe Pământ cât şi pe durata zborurilor spaţiale, conform Space X. Echipajul va reintra în atmosferă după trei zile și este programată să amerizeze în Oceanul Atlantic în largul coastelor Floridei.

Cei patru membri ai echipajului au petrecut cinci luni de pregătiri riguroase. Ei au făcut exerciții de fitness la altitudine mare, antrenamente și testări la centrifugă, exerciții în bazin care simulează condițiile de microgravitaţie, proceduri de urgenţă, cursuri speciale şi verificări medicale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel