Zona euro. Mario Centeno, Eurogrup: finalizarea reformei instituţiilor

Noul preşedinte al Eurogrupului, Mario Centeno, se angajează să reformeze zona euro chiar de la preluarea mandatului.

Noul preşedinte al Eurogrupului, portughezul Mario Centeno, s-a angajat vineri ca în mandatul său să aducă mai aproape cele 19 state care utilizează moneda unică şi să le facă mai rezistente la crize, informează AFP şi AP.

Vineri a avut loc la Paris o ceremonie simbolică în cursul căreia fostul preşedinte al Eurogrupului, olandezul Jeroen Dijsselbloem, i-a predat ştafeta (sub forma unui clopoţel utilizat la deschiderea şedinţelor) lui Mario Centeno, al cărui mandat va începe sămbătă.

'Fereastra de oportunitate de care dispunem în prezent, atât politic cât şi economic, ar trebui utilizată pentru a finaliza reforma instituţiilor din zona euro. Acest lucru priveşte atât uniunea bancară, uniunea pieţelor de capital cât şi discuţiile cu privire la politica bugetară', a declarat Mario Centeno, care a adăugat că este foarte motivat pentru a-şi duce cu bine la capăt mandatul său de doi ani şi jumătate în fruntea Eurogrupului.

Construirea unei zone euro mai rezistente

'Am ieşit din criză, dar trebuie să recunoaştem că munca nu s-a terminat', a avertizat Mario Centeno, subliniind importanţa răspunderii la aşteptările cetăţenilor şi construirii unei zone euro mai robuste şi mai rezistente.

Eurogrupul aduce laolaltă miniştrii de Finanţe din cele 19 state membre ale zonei euro. Olandezul Jeroen Dijsselbloem a apreciat că succesorul său dispune de un sprijin puternic în rândul Eurogrupului pentru a duce şi mai departe reformele şi modernizarea zonei euro.

Novice în politică la intrarea sa în Guvern în 2015, Mario Centeno, un profesor de economie în vârstă de 51 de ani fără afiliere politică, a devenit rapid simbolul reuşitei economice a ţării sale, care anterior era considerată una din verigile slabe ale zonei euro.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel