EXCLUSIV  Ziua Regalității. Culise de la Palatul Elisabeta. FOTO

În urmă cu scurt timp a început recepția de la Palatul Elisabeta, care are loc cu ocazia zilei Regalității, prima de când Regele Mihai nu mai este în viață. 

Palatul Elisabeta găzduiește astăzi, de la ora 17.00, o petrecere în grădină la care sunt aşteptaţi, ca în fiecare an, mii de invitaţi din toate judeţele ţării şi din Republica Moldova.

Ca o noutate, invitații au putut vedea noul jilț al Custodelui Coroanei, Margareta. Iată fotografia:

(w670)

În următoarea imagine se poate vedea jilțul care a aparținut Regelui Mihai: 

(w670)

Lansarea volumului "Susţine cu a ta mână Coroana Română", scris de Majestatea Sa Margareta şi de principele Radu, publicat la editura Litera, va avea loc vineri, de la ora 12.00, în Sala "Mitiţă Constantinescu" a Băncii Naţionale a României.

Data de 10 Mai marchează trei momente importante din istoria României, iar timp de 66 de ani a fost și Ziua Națională a României.

Timp de 66 de ani, din 1881, până la venirea comuniștilor în 1947, a zecea zi a lunii mai a fost, deopotrivă, Ziua Națională și Ziua Regalității sau a Monarhiei ori Dinastiei. De asemenea, tot la 10 Mai 1866, Carol I a devenit domnitor al României și în 10 Mai 1877 Domnitorul Carol I proclama independența României față de Imperiul Otoman.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel