1 Decembrie. Pentru mulți e sărbătoare, pentru unii, un prilej de demonstrație patriotică, pentru alții e o zi liberă... și putem continua. Pentru mine, de ani de zile, 1 Decembrie e ziua analizei. Cine suntem, unde mergem, ce vrem? Ce sărbătorim? Cât ține sărbătoarea? Petőfi Sándor, într-un eseu de călătorie, spune despre unguri că sunt o nație de duminică: parcă toată ziua ar fi duminică și nu fac altceva decât să sărbătorească... Oare doar ungurii? Marea Unire... O dată pe an, o zi... Suntem noi uniți?
Azi noapte am visat că era 1 Decembrie și mă uitam la televizor. Se defila. Nu Armata, nu militari, nu arme... ci forțe care lucrează pentru identitatea cetățenilor. Identitate culturală, națională, europeană. Mărșăluiau bibliotecari, profesori, pictori, scriitori și actori, mii de actori... cu toții erau acolo, cei care creează și transmit cultură. Toți erau uniți, și nu doar de publicitatea ocazională și de mititelul gratuit: dinamoviștii cu rapidiștii, rromii cu ungurii, moldovenii cu regățenii, toți zâmbeau, iar în loc de fanfară se auzea melodii de jazz îmbinate cu muzică populară autentică. Și se simțeau cu toții, și ne simțeam cu toții Acasă. Mulți ani! a scris pe Facebook, Gasparik Atilla.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
