Ziua Mondială a Animalelor. Marinescu, solicitări urgente pentru Guvern

Guvernul Dăncilă
Guvernul Dăncilă

Marius Marinescu, președintele de onoare al Federației pentru Protecția Animalelor și Mediului (FPAM), cu ocazia Zilei Mondiale a Animalelor, a transmis un mesaj important.

„Această sărbătoare importantă pentru necuvântătoarele din toată lumea a fost inițiată în cadrul Convenției ecologiștilor de la Florența, în anul 1931. Evenimentul a adus în atenția lumii întregi creșterea alarmantă a numărului de specii de animale pe cale de dispariție. Alegerea zilei de 4 octombrie pentru a celebra Ziua Mondială a Animalelor nu a fost făcută la întâmplare, ci în strânsă legătură cu data la care Biserica romano-catolică îl sărbătoreşte pe patronul spiritual şi protectorul animalelor, Sfântul Francisc de Assisi (1182-1226)”, a precizat Marius Marinescu.

Solicitări pentru Guvern

„Cu această ocazie, solicităm Guvernului României măsuri urgente privind:

- Înfiinţarea unei rezervaţii naturale pentru animalele sălbatice maltratate;

- Aplicarea, de către factorii guvernamentali responsabili, a legii nr.406/2007 cu privire la asigurarea hranei pentru animalele sălbatice în păduri, astfel încât să nu le mai fie semnalată prezenta în localităţi. În cazuri excepţionale, exemplarele să fie tranchilizate şi relocate;

- Promovarea unui act normativ prin care să se interzică vânătoarea; reducerea numărului de animale sălbatice nedorite prin sterilizare, nu prin împuşcare;

- Modificarea legii privind gestionarea câinilor fără stăpân, prin interzicerea uciderii câinilor sănătoşi, obligativitatea sterilizării, microcipării şi înregistrării în RECS a câinilor;

- Ministerul de Interne să dispună dotarea secţiilor de poliţie cu câini utilitari, care să fie folosiţi în operaţiuni specifice;

- Înfiinţarea Poliţiei Animalelor - o instituţie la nivel naţional, care să funcţioneze permanent, un SMURD al animalelor, a transmis Marius Marinescu, preşedinte fondator FPAM.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel