Ziua Internațională a Copilului, sărbătorită cu Mihai Bendeac și Dorina Chiriac la Teatrul de Comedie

Teatrul de Comedie a sărbătorit sâmbătă 1 iunie, începând cu ora 17.00, Ziua Internațională a Copilului. La eveniment au participat copii de la Fundația Filantropică Metropolis, pentru care a fost organizat un tur special al Teatrului, avându-i ca ghizi permanenți pe actorii Mihai Bendeac și Dorina Chiriac. 

Vizita s-a încheiat cu participarea la spectacolul „Micul prinț”, de Antoine de Saint-Exupéry, regia Alexandru Dabija.

Turul teatrului a durat aproape o oră și jumătate și a început în foaierul Sălii Radu Beligan, continuând apoi pe scenă, unde copiii s-au putut juca cu instrumentele muzicale din spectacolul „Micul Prinț”, sub îndrumarea actorilor Alexandru Bogdan, Lucian Ionescu, Bogdan Cotleț, Eugen Racoți. La cabine, au fost întâmpinați de actorul Valentin Teodosiu, care le-a explicat procesul de pregătire al actorilor înainte de spectacol și unde au vizionat un scurt filmuleț behind the scenes, pregătit special pentru ei.

Următoarea oprire a fost la Sala Studio, întâmpinați de George Mihăiță, directorul Teatrului de Comedie, care le-a stat la dispoziție pentru o sesiune de Q&A, pe teme legate de teatru, actorie și cinematografie.

Foyerul Sălii Radu Beligan a fost penultima oprire, unde celebrul MAGITOT a oferit un spectacol inedit de magie. Seara s-a încheiat cu spectacolul „Micul Prinț”, de Antoine de Saint-Exupéry, regia Alexandru Dabija, o poveste pentru copii și adulți, în care copilăria este prezentată într-o notă de umor și duioșie. 

Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului București prin Teatrul de Comedie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel