ZILELE BUCUREŞTIULUI 2015. Vezi programul evenimentelor

ZILELE BUCUREŞTIULUI 2015. Concerte de muzica alternativa, folk, electronica, muzica simfonica, targuri tematice, unul dintre cele mai impresionante spectacole de video-mapping din lume (iMapp Bucharest), instalatii interactive, animatii proiectate, jocuri de laser si sunet, instrumente muzical-vizuale si tehnologii de ultima generatie vor impanzi Bucureştiul intre 18-20 septembrie.

Zilele Bucureștiului se vor defășura anul acesta fără Sorin Oprescu, care a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, el fiind acuzat de luare de mită. Primarul Capitalei era nelipsit de la astfel de evenimente.

ZILELE BUCUREŞTIULUI 2015. Primaria Municipiului Bucuresti ii premiaza pe cei care dau suflet orasului si schimba lucrurile in bine. 36 dintre personalitatile si proiectele cele mai importante din muzica, teatru, ecologie, turism, sport si jurnalism sunt nominalizate la Gala BucurestiTu – Premiile orasului Bucuresti.

Castigatorii Galei BucurestiTu sunt alesi prin vot public, iar bucurestenii sunt asteptati pe site-ul www.bucurestitu.ro sa-si aleaga proiectul preferat din cele 12 domenii de activitate.

ZILELE BUCUREŞTIULUI 2015. Piaţa Constituţiei, iMapp Bucharest 2015

Primaria Municipiului Bucuresti, prin creart, organizeaza sambata, 19 septembrie 2015, in Piata Constitutiei, iMapp Bucharest 2015.

Conceptul creativ al concursului iMapp Bucharest este dat de elemente primordiale – pamant, aer, apa, foc. Fatada cladirii va fi personalizata si reinterpretata printr-o imagine 3D complexa ce anima prin forme si culoare suprafata cladirii de aproximativ 20.000 de metri patrati.

Sase echipe de artisti au fost desemnate castigatoare in urma Open Call-ului destinat comunitatii internationale de artisti video: AVA (Mexic), Dirty Monitor (Belgia), Urbanscreen (Germania), RadugaDesign (Rusia), Light Event Consulting (Franta) si Mindscape (Romania). Acestea vor realiza show-uri a cate 4 minute si 30 de secunde pe cea mai impresionanta suprafata pe care o poate oferi o cladire, si anume pe fatada Palatului Parlamentului. Publicul isi poate vota si in aceasta editie preferatul prin sms la un numar de telefon pus la dispozitie de organizatori in seara evenimentului.

Seara va incepe cu un concert sustinut de Argatu' & Friends, urmat de Suie Paparude ce va canta in deschiderea celebrei formatii de electro-swing PAROV STELAR. De asemenea, trupa de dansatori Ledlight Dance Group va aduce pe scena o coregrafie luminoasa interactiva, cu ajutorul unor costume spectaculoase.

Anul acesta, in cadrul iMapp Bucharest, a fost introdusa o noua sectiune, StillMapp – Picture Competition, adresata cetatenilor romani in dorinta de a sprijini artistii autohtoni si de a incuraja aportul acestora la cultura locala. StillMapp Bucharest 2015 este un concurs de fotografie in urma caruia cele mai bune fotografii vor fi proiectate pe fatada Palatului Parlamentului pe 19 septembrie, marele castigator primind un premiu in valoare de 1.000 de euro. Termenul limita pana la care pot fi inscrise fotografii este 13 septembrie 2015.

ZILELE BUCUREŞTIULUI 2015. Centrul Istoric, Noaptea Alba a Bucurestiului – Instalatii interactive

In timpul evenimentului organizat de Primaria Municipiului Bucuresti, prin ArCuB, Capitala devine, pentru o noapte, o retea de instalatii interactive si instrumente audio-vizuale care o transforma intr-un teren de joaca.

Ajunsa la cea de-a cincea editie, Noaptea Alba a Bucurestiului populeaza strazile cu animatii proiectate, display-uri luminoase, jocuri de laser si sunet, concert de muzica si pictura live, instrumente muzical-vizuale si tehnologii de ultima generatie ale unor artisti internationali si romani.

14 instalatii vor impanzi Centrul Vechi al Bucurestiului in Noaptea Alba de pe 19 spre 20 septembrie, printre care zmeiele majestuoase Les Luminéoles care vor fi inaltate la 30 de metri deasupra solului, peretii care vor putea fi „pictati" cu imagini video despre istoria Bucurestiului, cuburile muzical-vizuale ce invita participantii sa creeze si sa se exprime impreuna, instalatiile interactive de lumini si sunete Lights Contacts si boxele Street Sound ce genereaza un soundscape din sample-uri muzicale declansate de prezenta si miscarile trecatorilor.

In cadrul evenimentului din 19 septembrie, se va lansa aplicatia mobila ARCUB, disponibila in iOS si Android, care ii va tine la curent pe bucuresteni cu ultimele noutati din teatru, film, muzica, expozitii si evenimente marca ArCuB.

Piata George Enescu va gazdui Gala Folk You Florian Pittis, in zilele de de 4,5 septembrie, iar in perioada 10-20 septembrie, iubitorii muzicii clasice sunt asteptati in Piata George Enescu, la Piata Festivalului, unde vor concerta live marii dirijori si instrumentisti din Orchestra Nationala Radio, Orchestra Simfonica a Filarmonicii Oltenia, Orchestra Simfonica Bucuresti, Camerata Regala, Bucharest Festival Orchestra si Orchestra Sinfonia Bucuresti. Zilnic, li se vor alatura profesionisti ai muzicii de camera precum Art Quartet, Transylvanian Saxophone Quartet, Radio Bucharest Brass Ensemble, dar si elevi entuziasti ai liceelor de arta. Melomanii care vor sa se delecteze cu spectacole si dupa concerte, sunt invitati la proiectii ale unor reprezentatii muzicale celebre.

ZILELE BUCUREŞTIULUI 2015. Gara Baneasa - Sound & Vision – Festival de Muzica Alternativa

Primul festival de muzica alternativa 100% romaneasca, Sound & Vision reuneste pasiunea pentru beat-urile indie rock, synth-uri electro si freestyle rap cu ultimele trenduri in arta vizuala.

18-20 septembrie - trei zile de festival, doua scene pentru concerte live si DJ seturi, ateliere tematice, ultimele trenduri in arta vizuala urbana, 15 trupe alternative, artisti cu pedigree sau newcomers, asa arata Sound & Vision, cel mai nou festival muzical din Bucuresti.

Evenimentul este construit in jurul conceptului de promovare si mediatizare a culturii alternative romanesti, Sound & Vision - creat de Primaria Municipiului Bucuresti, prin ArCuB, impreuna cu organizatorii festivalului Summer Well.

ZILELE BUCUREŞTIULUI 2015. Parcul Cismigiu - Kid's City

In perioada 18-20 septembrie, Parcul Cismigiu se va transforma intr-un spatiu de aventura si distractie pentru copii.

ZILELE BUCUREŞTIULUI 2015. Parcul Herastrau – Intrarea Charles de Gaulle - Povesti de Bucuresti

Trei zile de sarbatoare, 18-20 septembrie, in care bucurestenii si turistii sunt invitati sa participe la reconstituirea atmosferei Bucurestiului de odinioara, printr-o serie de manifestari, precum Targul Bucurestiului, zona culinara, concerte, parada costumelor de epoca, „Bataia cu flori", statui vivante, piese de teatru si spectacole de acrobatie si echilibristica.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel