Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Zile libere pentru supravegherea copiilor. Legea promulgată de Iohannis

Klaus Iohannis a promulgat Legea prin care părinții își pot lua zile libere pentru supravegherea copiilor. 

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat astăzi decretul prin care părinții își pot lua liber până la sfârșitul anului școlar pentru a-și supraveghea copiii. 

”Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ”, se arată într-un comunicat de presă emis de Administrația Prezidențială. 

Potrivit actului normativ, beneficiarii sunt părinții care au copii cu vârste de până la 12 ani, sau cu vârste de până la 26 de ani în cazul celor cu dizabilități, și care sunt înscriși la școală. Legea nu se aplică în cazul părinților aflați în șomaj tehnic. 

 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.24
YesMy