Ziare, la zi: Tuia, madam Andronescu, jos corupția!

Becali, după ce  a fost arestat provizoriu de către DNA, a ajuns la Bruxelles, de astă dată definitiv, cu un mandat de europarlamentar în chimir. Atenție, coane Barroso, că mai avem pe unul, Diaconescu, în pușcărie. Îți spun asta prietenește, fiindcă am auzit că Uniunea Europeană vrea să-și facă televiziune...

Ce ți-e și cu presa asta? Poftim de citește:

România Liberă a văzut în Jurnalul Național un eseu al poetului Păunescu, care se plânge de sănătate, așa că i-a dat omului un telefon. Nu rezultă niciun fel de detalii, dar paginarea, lângă un material despre vedetele cu cancer, nu ne lasă prea mult să bâjbâim printre ipoteze. Iată concluzia, spusă chiar de maestru: "Ştiţi prea bine că zilele acestea mi-am luat curajul de a-mi face analizele medicale esenţiale. Concluzia nu e veselă. În orice caz, tratamentul pe care eu însumi simţeam că trebuie să mi-l aplic şi pe care, după aceste analize, mi-l confirmă şi medicii, mă obligă la retragere, discreţie, resemnare", scrie acesta. "Visul duşmanilor s-a împlinit: nu mai pot ieşi din casă, cum aş fi putut până ieri", a adaugă poetul”. Îi urăm multă sănătate și să stea liniștit: sunt și alții despre care s-a spus că stau rău cu analizele și uite că rezistă, bine mersi.  Rl mai scrie cine va contribui la Fondul Solidaritatea. Șeful ANAF, Grațiela Iordache,  Bogdan Drăgoi, într-un cuvânt ceva plevușcă. Șalăii bătrâni au făcut donații la Fondul Prezidențiabilitatea, în decembrie. Așa că acum încasează, nu cotizează. Ce mi-a plăcut e că printre cele 4-5 nume de donatori se află și unul Stafie, de la Eximbank. O stafie bântuie solidaritatea, cum ar spune Karl Marx, dacă n-ar fi prins la o partidă de popice cu Ceaușescu. De asemenea, România Liberă explică modul în care s-a prăbușit Fly Taxi. Simplu, ca o muscă stropită cu Flit Aerosol. Firma care a obținut monopolul taximetriei pe Otopeni fusese înfiinţată de Dan Besciu şi Sorin Vulpescu, patronii binecunoscutului restaurant „Golden Blitz" din Capitală, şi a fost preluată la scurt timp de omul de afaceri Fernando Enciu. Acum, acesta pare a transfera activele și licențele către sora sa, care a fondat Fly Bussines Taxi. Așteptăm, după aceeași rețetă, ca la anul să apară Fly Bussines Travel Taxi, în 2012, Fly International Taxi Agency și... atât. Din 2012, după parlamentare, cam greu să mai apară ceva ce are legătură cu Golden Blitz.

Gândul scrie că ministrul agriculturii vrea să-i învețe pe copii ”Noua muncă patriotică”, organizând detașamente de voluntari care să plece la cules recolta. Foarte bine, are dreptate: școala să-i pregătească pentru viață! Spania are nevoie de căpșunari, nu de filozofi care peripatetizează în română.

Click a aflat ce soluție va folosi Mutu ca să nu plătească 17 milioane de euro către Chelsea. Singura soluție la care  ar putea să se gândească Mutu, cu capul lui, ar fi o soluție de briantină. Apropiații fotbalistului l-au sfătuit, zice Click, să fugă în Republica Dominicană. Nu m-ar mira nici ca Mutu să vrea să se stabilească într-o căsuță poștală, dacă îi spune Nicu Gheară, omul care i-a luat yachtul și l-a îndrumat spre sporturi de iarnă. Spre zăpadă, adică, fiindcă de iarbă se săturase. În fine, de ce nu cred o iotă din articolul acestui Constantin Radu? A spus-o și Boc: remanierea se face, nu se discută! Așa și plecarea în Cayman: întâi pleci ,  după aceea apucă prietenii să sune la Click.

Evenimentul Zilei lovește sus. Și lateral, adică în Opoziție. Astăzi o arde pe Abramburica Andronescu, de la PSD, care n-a renovat cantinele studențești din Regie, în schimb controlează campusul prin interpuși. Ce face, concret? A cumpărat câțiva arbori tuia, la suprapreț și a închiriat un spațiu pentru o frizerie unui fiu de pesedist. Când citești, nu-ți vine să strigi: Tuie, madam Andronescu, jos corupția! Să fie rasă mafia arbuștilor ornamentali, iar frizeriile să fie tunse cu mașina numărul zero.  După care să vină cu tac’su la cancelarie! Pe de altă parte, articolul despre cantine e scris de unul Petrișor Cană. Cană, mi se pare corect. Dacă o prindea pe Ecaterina cu ceva legat de caii mascați, era bine să o demaște Popa. Cristian Popa, secretarul general de redacție al EvZ.

Adevărul remarcă oarecum triumfalist că Fiscul pune sechestru pe bunurile Realitatea. Și ce dacă? Asta înseamnă că nu mai poate fi vândută. Nu spunea Vântu că nu vrea să vândă, o lasă moștenire poporului român. Cum ar veni, o firmă de stat. Câte firme de stat ați văzut închise pentru datorii? Altă veste e că luni se distribuie, împreună cu ziarul (mai corect ar fi ziarul se distribuie cu cartea, că altfel nu se prea ia) volumul ”Ținutul blănurilor”. Cred că e un ghid despre Bamboo la vreme de iarnă. Un reportaj cu cinci autori ne spune în același ziar că scândura de lemn de la Biserica „Schimbarea la Faţă", care se află în incinta Spitalului de nebuni Socola, din Iaşi, este plină de nume scrijelite. E un fel de magie neagră, scrijeliturile fiind blesteme. ”Unii n-au avut răbdare să-i încrusteze pe duşmani pe toacă şi au scris cu o cariocă neagră numele celor pe care-i suspectează că le fac rău”, spune Adevărul. Eu mă întreb de ce a fost nevoie de cinci ziariști ca să citească o toacă. Sau poate i-o fi fost frică autorului să intre singur la Socola?

Tipa aia de ieri, Pestrițu, nu se dă dusă din Libertatea. Ieri dona ovule, astăzi recunoaște că un om de afaceri din Timișoara i-a furat inima. Nu fii tristă Adelino, așa sunt oamenii de afaceri: toți fură, altfel cum crezi că-și fac averea? Cât despre frecventa apariție a doamnei asistente (asistenta lui Morar, de la Răi, dar buni) în Libertatea, cred că e o problemă de economie: PR-ul iese mai ieftin dacă achiziționează, la pachet, trei știri. A patra e gratis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel