Ziare, la zi: Ce-a adus duba pentru Rammstein

Un profesor de la Universitate, pe nume Daniel Barbu, spune la Realitatea că Băsescu  și-a început mandatele cu tot felul de nenorociri: inundații (în 2005 și în 2010),  tsunami în Asia/cutremur în Haiti etc. Oana Stancu turna și ea gaz pe Ora de Foc amintind de scandaluriule nesfârșite de la noi...Totuși, parcă a mai fost un eveniment tragic la începutul primului mandat băsescian. În fine, nu-mi mai amintesc prea bine,  dar dacă aș fi în locul Papei Benedict, mi-aș controla mai atent tensiunea, colesterolul și alți parametri de genul ăsta.

Puterea (ziarul)  face un mic serviciu Puterii (PDL). Cu titlu de exclusivitate îi ia (îi primește) un interviu lui Sever Voinescu. Ca să nu se prindă cititorii, titlul de a-ntâia este ”PDL se scufundă”. Vezi bine, vorba maestrului Cristoiu, vor să dea impresia că articolul e critico-apocaliptic. În articol, o serie de  texte pe care le-a mai vehiculat Udrea: că partidul e una, bocii sunt alta, că PSD nu vine cu soluții, că presa face politică partizană împotriva PDL. Ce m-a frapat este atenția acordată acestui țucălar de la Cotroceni. Domnilor, parcă rostea Iorga vreo cugetare epocală, parcă Maniu cutremura Parlamentul cu cine știe ce declarație de principii. Când colo, Server, cum  bine a greșit o televiziune, pe burtieră, repeta și el ce-i permite softul. Singura ipoteză mai de Doamne ajută îi revine redactorului, care îl întreabă dacă se pregătește să candideze, în 2014, la funcția supremă în stat. Probabil, pe ideea că și el, ca și Ponta, au fost purtătorii de cuvânt ai candidaților din 2009. Hai, Severe, bagă-te. Mi-e dor de un țap cu cioc la Cotroceni ca de mama.

România Liberă are liber la plevușca guvernamentală. Astfel, îl demască pe prefectul  de Teleorman, care s-a îmbogățit vânzând mobilier spitalului TBC din Roșiori la o lună după ce a ajuns în funcție. Prețul era de trei ori mai mare decât în magazinele VenusMob, firma jupânului. Normal că o canapea are prețul mai mare la tebeciști, fiindcă lucrează într-un mediu plin de microbi. La prefectură, Nițulescu o să vândă scaune sub prețul din magazin. Cum la ce prefectură? La aia pe care o conduce, că de aceea s-a făcut prefect. La privați poate să vândă și Ikea, la stat e greu să plasezi marfa.

Click povestește emisiunea Acces Direct, cea despre Monica Columbeanu și amantul ei englez, care cică ”a sărutat-o”. Dacă amantlâcul din Click e pe bază de sărutat, atunci, spun eu, e posibil și să fi dormit împreună. Dacă Monica, între două ture de shopping, s-ar fi dat cultă, faza s-a petrecut la Operă. El a dormit în rândul 5, ea la lojă, că are de unde plăti un bilet așa scump. Vezi însă deosebirea între Sun și Click? The Sun scrie articole după care fac televiziunile știri, la noi Click povestește vrăjeli văzute la televizor.

Adevărul are o înregistrare audio a unei întruniri a capilor Direcţiei Sanitar-Veterinare  Bucureşti, ce dovedeşte că șefii cunoşteau şi tolerau corupţia subordonaților. Cine ar fi crezut? Iată că înainte cu două săptămâni înainte ca DNA să facă arestări printre medici, boşii din Agenţia Naţională Sanitar-Veterinară avertizau: „Primejdia e mare!“, „ Nu vă mai turnaţi între voi!“. Iată ce le spunea subordonaților mâna dreaptă a lui Marian Zlotea: „Uitaţi de acele controale făcute în unităţi, fără ordin de deplasare. Că aţi pus ştampilă, că n-aţi pus ştampilă, vă anunţaţi şefii să ştie despre ce e vorba. Că există situaţii, că se mai întâmplă anumite lucruri, le vedem şi mai trecem cu vederea, dar ne anunţaţi să ştim de ele". Asta  a spus Doina Lupu în şedinţa din 13 mai, de la sediul DSVSA Bucureşti. Cine e Zlotea? Mare mahăr PDL, tipul ăla unsuros, care parcă abia ce-a venit dintr-o inspecție la  fabrica de jumări, pe care tabloidele îl cuplau pe vremuri cu Elena Băsescu. Asta e,  să-l salte, că pot: nu are nici pe sfert greutatea lui Piedone, care e în plus și mult mai simpatic. Tot Adevărul scrie că în vestul țării arsenul ( de fapt arseniul) din apa potabilă depășește de 10 ori limita admisă. Din datele de la Știri, apa care depășește de 10 ori limita admisă, în estul țării, e la fel de mortală și fără arseniu.

Iată ce scrie Libertatea despre concertul Rammstein: ”Conform unor surse din anturajul trupei, după concertul susţinut la Romexpo, aceştia au comandat 20 de pastile viagra şi "două dube" pline cu femei, petrecând până dimineaţa alături de frumoasele românce. Pentru afterparty, băieţii de la Rammstein au ţinut cu tot dinadinsul să li se pună la dispoziţie 20 de pastile viagra şi cît mai multe femei. Trebuie precizat că a fost vorba de hostess şi nu de prostituate". Nu mă supăra faza cu fetele, la niște vedete ca ei este în fișa postului. Da să aibă nevoie de Viagra? Asta e! România e cimitirul elefanților, la noi toți marii artiști vin doar după ce ajung niște boșorogi.

Gândul scrie că prețurile vor urca, după creșterea TVA, cu 5-7 la sută. Adevărul, uitasem, dă o creștere maximă de doar 4 procente. Asta înseamnă că planul lui Patriciu  de a-și deschide sute de alimentare de cartier merge bine, iar Grig nu vrea să-I sperie clienții. Sunt curios cu cât va crește prețul la Rahan?

”Putem noi să dăm cod negru că oamenii nu mai pot fi salvaţi în asemenea situaţii, să fie foarte clar”, spune Sandu, de la ANM, în Gândul, și se referă la ploi, nu la alegeri. În al doilea caz, codul portocaliu poate ține cel mult până în 2012.

Evenimentul Zilei nu se dezminte. Nici măcar nu încearcă. Păi, uite titlu de articol principal: ”Medicii emigrează, dascălii dau meditaţii, juriştii aleg mediul privat”. Într-un cuvânt, toată lumea o duce bine sub guvernarea Boc! Totuși, ceva-ceva le pute și celor de la EvZ. Dovadă o întrebare devastatoare: ”Sunteți de acord cu amendarea stăpânilor care nu curăță după câini?”.

Tricolorul e singurul ziar care preia zvonul pus în circulație, ieri, potrivit căruia Traian Băsescu s-ar afla internat la Spitalul Militar. Probabil, o diversiune a Serviciilor, care să-i dea apoi ocazia să se victimizeze. Firește, și Băsescu e o victimă a guvernului Boc. Dacă nu gestiona acesta atât de prost sistemul sanitar, până azi se repara RMN-ul de la Militar și președintele își putea termina analizele. Apoi, făcea un referendum să schimbe Constituția, care nu-i dă voie să le publice...și gata. Zvonurile se risipeau de la sine.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel