Zgonea: Voi ridica problema cazului Cristescu-Bitar în Parlament

Președintele Camerei Deputaților a afirmat în exclusivitate la DC News, referitor la cazul fetiței de doi ani care urmează să fie încredințată tatălui, originar din Mexic, că va discuta cu liderii grupurilor parlamentare situația aceasta, declanșată în urma unei decizii a Justiției române.

Despre cazul Bodnariu, președintele Camerei Deputaților a spus că a solicitat membrilor delegației române care au fost în Norvegia să prezinte Biroului permanent un raport pentru a se găsi soluțiile  legale pe care le avem cu statul norvegian. Un parlament național trebuie să se ocupe de toți cetățenii săi, oriunde se află ei.

Valeriu Zgonea a răspuns și unei întrebări referitoare la cel  mai șocant caz din Justiția română, referitor la decizia ca o fetiță de numai doi ani să fie încredințată tatălui acesteia în Mexic.

"O să mă uit și eu la acest caz și o să am o discuție cu liderii grupurilor parlamentare. Sunt chestiuni sensibile pe care trebuie să le privim cu foarte mare atenție. Rolul Parlamentului trebuie să fie redefinit și cei care se duc la televiziune trebuie să înțeleagă foarte bine că ei nu sunt aleși în Parlament pentru a face raiting la televiziuni. Ei sunt aleși în Parlament pentru a face legislație care să genereze bunăstare și securitate pentru cetățeni, iar atunci când vin la televiziune nu trebuie să vorbească despre toate lucrurile, trebuie să vorbească despre lucrurile care le cunosc. 

[citeste si]

Astfel de cazuri sunt importance că ele arată că cei care sunt aleși în Parlament sunt preocupați de viețile de zi cu zi a fiecărui cetățean, nu doar numai de cele care sunt exploatate mediatic de partidul tău sau de grupul tău de politicieni", a mai declarat Valeriu Zgonea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel