Zeci de morţi după ce un autocar a căzut într-o prăpastie de 100 metri

peru
peru

Cel puţin 48 de persoane şi-au pierdut viaţa marţi în Peru când un autocar a căzut de pe o faleză înaltă de 100 de metri după ce fusese percutat de un camion pe o autostradă de-a lungul coastei Pacificului, a anunţat poliţia, citată de AFP.

"Căderea unui autocar a făcut cel puţin 48 de victime", a declarat poliţia într-un comunicat publicat pe site-ul internet al Ministerului peruan de Interne, care a precizat că recuperarea corpurilor a fost suspendată la căderea nopţii din cauza valurilor puternice ale mareei.

Accidentul a avut loc la ora locală 11:43 (16:43 GMT) într-un loc numit "virajul diavolului", la 45 de km nord de Lima, a declarat presei colonelul Dino Escudero, şeful poliţiei rutiere.

La bordul autocarului se aflau 55 de pasageri şi doi şoferi, maşina îndreptându-se spre capitala peruană după ce plecase din oraşul Huacho (centru), situat la 130 km de aceasta.

Doar şase ocupanţi ai autocarului au fost găsiţi în viaţă şi spitalizaţi, dintre care patru se află în stare gravă.

Autocarul a căzut de la înălţimea de 100 de metri şi s-a zdrobit de stâncile aflate la poalele falezei, pe malul oceanului.

Echipele de intervenţie, dintre care unele au fost aduse cu elicopterele la faţa locului şi altele au coborât de pe faleză cu ajutorul corzilor, au fost nevoite să-şi întrerupă căutările la căderea nopţii din cauza mareei. Potrivit autorităţilor, o macara urma să sosească la faţa locului pentru a ridica autobuzul, răsturnat cu roţile în sus, la poalele falezei şi la câţiva metri de mare.

Operaţiunile vor fi reluate miercuri în zori, a precizat adjunctul comandantului pompierilor, Larry Lynch Solis, pentru canalul de televiziune Canal N.

[citeste si]

Potrivit lui Luis Martinez, reprezentant al societăţii de transporturi San Martin de Porres, proprietara autocarului, şoferul avea multă experienţă. El nu a putut indica dacă acesta figura printre persoanele decedate sau rănite. Autobuzul fusese supus unei revizii mecanice înainte de a părăsi Huacho.

"Este foarte dureros pentru ţară să sufere un accident atât de grav. Solidaritatea mea profundă faţă de durerea familiilor", a scris pe Twitter preşedintele Pedro Pablo Kuczynski.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel