Zeci de intervenţii ale pompierilor, după ploile din ultimele ore

Furtună, viitură, vreme extremă. FOTO: Facebook / IGSU
Furtună, viitură, vreme extremă. FOTO: Facebook / IGSU

Pompierii au intervenit în mai multe judeţe pentru evacuarea apei din locuinţe după ploile din ultimele ore. 

Pompierii au acţionat, în cursul zilei de luni şi pe timpul nopţii, în urma precipitaţiilor abundente, pentru evacuarea apei din peste 80 de subsoluri, curţi şi locuinţe din judeţele Alba, Bacău, Cluj, Covasna şi Tulcea, a informat, marţi, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Potrivit sursei citate, cel mai afectat judeţ de aversele torenţiale a fost Alba, zonă în care pompierii au acţionat în 3 localităţi pentru evacuarea apei acumulate în gospodăriile oamenilor. Cea mai dificilă situaţie s-a înregistrat în municipiul Alba Iulia, unde peste 50 de subsoluri au fost inundate, fiind nevoie de intervenţia pompierilor cu motopompe, scrie Agerpres.

Totodată, o situaţie deosebită a fost înregistrată şi în judeţul Bacău, în satul Cotumba, unde, în urma revărsării pârâului din localitate, aproximativ 50 gospodării au fost inundate, iar 2 persoane au fost evacuate la rude, din cauza apei care a intrat în curtea locuinţei.

De asemenea, pe raza aceleiaşi localităţi, un segment din DC 156 este surpat pe o lungime de 150 de metri, iar un alt segment de 1,5 kilometri este colmatat, accesul pentru 140 familii fiind posibil doar pietonal.

Reprezentanţii IGSU au mai transmis că, în prezent, nu sunt în desfăşurare intervenţii pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel