Zapatero, fost premier spaniol, acuzații incredibile aduse lui Merkel

zapatero merkel
zapatero merkel

Fostul premier al Spaniei, Jose Luis Rodriguez Zapatero, pretinde că Angela Merkel i-a oferit, în noiembrie 2011, un plan de salvare în valoare de 50 de miliarde de euro, în aceeași lună în care urmau să aibă loc alegerile generale pe care Partidul Popular al lui Mariano Rajoy avea să le câștige cu un scor copleșitor.

Dezvăluirile spaniolului apar într-un capitol publicat de Reuters, din cartea autobiografică a lui Zapatero, care va fi lansată în curând.

Jose Zapatero susține că a refuzat oferta cancelarului venită într-un moment considerat de el straniu. Potrivit acestuia, planul lui Merkel includea, în paralel, un ajutor financiar de 85 de miliarde de euro pentru Italia.

Purtătorul de cuvânt al Angelei Merkel, a declarat, vineri, citat de EuObserver, că șefa guvernului de la Berlin "nu-și amintește" să fi pus presiuni pe omologul său din Madrid.

După ce socialiștii madrileni aflați la putere au pierdut alegerile generale din 2011 la un scor denumit de specialiști "alunecare de teren", spaniolii i-au cerut demisia premierului Zapatero pentru proasta gestionare a crizei. Fostul premier a venit la putere în 2004 și promitea în 2011 că nu va căuta să obțină un al treilea mandat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel