Zăpada a făcut prăpăd: Aproximativ 60 de maşini, blocate

Anca Murgoci / 13 feb 2016 / 22:56 Salveaza PDF Comentarii

Traficul se desfăşoară în condiţii de iarnă pe DN7A, în zona domeniului schiabil Transalpina Ski Resort, mai multe echipaje ale CNADNR efectuând deszăpezirea, după ce un număr de 60 de maşini au rămas blocate la baza pârtiei.

'Ninge abundent pe DN 7A între Voineasa şi Obârşia Lotrului, stratul de zăpadă măsoară peste 5 cm pe carosabil. Un număr de 60 de maşini cu turişti rămăseseră blocate pe drum, la baza pârtiei.

Acum s-a descongestionat traficul, avem două echipaje ale CNADNR care lucrează în zonă, am mai trimis două şi dacă e nevoie apelăm la Gorj pentru ajutor. Pe Valea Oltului stăm atenţi pentru monitorizare, suntem sub avertizare până duminică la ora 12,00', a declarat sâmbătă, pentru AGRPRES, prefectul judeţului Vâlcea, Dumitru Cornoiu.

În judeţul Vâlcea, plouă de sâmbătă dimineaţa în majoritatea regiunilor, iar la peste 1.200 de metri altitudine, precipitaţiile sunt sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Autorităţile recomandă conducătorilor auto să evite DN7A Brezoi - Petroşani, unde căderile de zăpadă sunt abundente, sau să aibă maşinile corespunzătoare pentru circulaţia în condiţii de iarnă. 

[citeste si]

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23