Yanis Varoufakis, ministrul elen al Finanțelor: Acordul dintre Grecia și creditori este aproape finalizat

Ministrul elen al Finanţelor, Yanis Varoufakis, a declarat, vineri, că acordul dintre Grecia şi creditori este aproape finalizat, precizând că cele două părţi au purtat discuţii private pe parcursul săptămânii.

Indiferent care va fi rezultatul referendumului, acordul este "iminent". "Dacă grecii vor vota da, Guvernul va accepta propunerea avansată de creditori săptămâna trecută", a spus Yanis Varoufakis, în emisiunea "Morning Ireland", a postului de radio RTE.

Citește și: Sondaj surpriză înainte de referendumul din Grecia, de pe 5 iulie

"Dacă vor spune nu, vă pot spune că în această săptămână de impas am primit propuneri interesante din partea oficialilor europeni, iar acordul este gata, mai mult sau mai puţin", a continuat ministrul elen de Finanțe, citat de Mediafax.

Grecii trebuie să voteze duminică, la referendum, dacă acceptă sau nu propunerile de reformă ale creditorilor internaţionali, respectiv ale FMI, statelor din Zona Euro şi ale Băncii Centrale Europene.

Oficialii europeni au caracterizat referendumul drept un vot pentru rămânerea sau nu a Greciei în zona euro.

Vezi și: Ce le-a promis Alexis Tsipras grecilor pentru după referendumul de duminică

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel