Compania aeriană low-cost Wizz Air a anunţat miercuri că vaccinarea contra COVID-19 sau testarea antigen/PCR periodică în cazurile speciale vor fi obligatorii pentru echipaj începând cu data de 1 decembrie 2021.
Wizz Air a precizat că a decis să introducă vaccinările COVID-19 pentru toţi membrii echipajului şi însoţitorii săi de zbor, sau testarea antigen/PCR periodică în cazurile speciale, în contextul cercetărilor care le demonstrează eficienţa ca fiind cea mai bună modalitate disponibilă de protejare împotriva COVID-19, conform unui comunicat al companiei.
Pe măsură ce guvernele impun din ce în ce mai multe dovezi de vaccinare pentru echipaj ca parte a cerinţelor naţionale de intrare, vaccinarea echipajelor împotriva COVID-19 devine din ce în ce mai critică.
'În cadrul Wizz Air, prioritatea noastră este reprezentată de sănătatea şi siguranţa pasagerilor şi angajaţilor noştri. Avem responsabilitatea să protejăm echipajul şi pasagerii la bord prin reducerea riscurilor COVID-19, iar vaccinurile joacă un rol vital în acest sens', a declarat Jozsef Varadi, directorului general de la Wizz Air.
Jozsef Varadi, în vârstă de 55 de ani, este cofondatorul Wizz, listată la Bursa de la Londra. Compania, înfiinţată în 2003, s-a extins rapid de pe pieţele sale de bază din Europa de Est - Polonia, Ungaria şi România - în Marea Britanie, Italia şi alte pieţe din Europa Occidentală. Wizz Air operează o flotă de 142 de aeronave Airbus A320 şi A321. În anul financiar care s-a încheiat pe 31 martie 2021, compania a înregistrat 10,2 de milioane de pasageri.
Amintim faptul că Wizz Air a instruit deja peste 150 de noi piloți pentru a zbura în această vară la peste 100% din capacitatea pre-Covid și își propune să recruteze alți cel puțin 300 până la finalul acestui an, ca parte din planurile de creștere după pandemie. Obiectivul este angajarea a 4.600 de piloți până în 2030.
Totodată, Wizz Air vrea să tripleze mărimea flotei sale, cu 500 de aeronave Airbus așteptate în următorii zece ani. (Citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News