Whirlpool închide fabrica din Napoli

Eduard Pascu / 11 iun 2019 / 11:19 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Guvernul italian va renunţa la subvenţiile acordate producătorului de electrocasnice Whirlpool, din cauza deciziei companiei americane de a închide fabrica sa din Napoli, a anunţat marţi vicepremierul Luigi Di Maio, într-un interviu acordat postului de radio RTL, transmite Reuters.

"Whirlpool nu a respectat acordurile ... şi spune că vrea să închidă fabrica din Napoli, astfel încât astăzi voi semna o directivă care revocă toate subvenţiile, care se ridică la aproximativ 15 milioane de euro. Din 2014 şi până în prezent ei au avut 50 de milioane de euro", a declarat oficialul italian.

Luna trecută, Whirlpool a anunţat că va "reconverti" fabrica din Napoli şi ar putea să o scoată la vânzare, decizia urmând să ducă la pierderea a aproximativ 450 de locuri de muncă. 

Separat, Di Maio a declarat că întâlnirea de noaptea trecută a coaliţiei aflate la guvernare în Italia a decurs bine şi în următorul buget Guvernul va include măsuri de reducere a taxelor şi de majorare a salariilor.

"A decurs bine deoarece am stabilit câteva obiective: reducerea taxelor, aprobarea legii privind salariul minim şi obţinerea unor rezultate bune pentru italieni".

Vicepremierul a dat asigurări că Roma va căuta "un dialog" cu Uniunea Europeană privind viitorul său buget dar îşi va menţine obiectivele de reducere a taxelor şi de majorare a salariilor.

Reducerea taxelor



"Italia va face tot ce este necesar din punct de vedere strategic şi politic pentru a obţine un buget pe 2020 prin care să reducă taxele şi să majoreze salariile. Avem nevoie de un dialog cu UE, dar avem, de asemenea, o poziţie fermă. Nu suntem interesaţi să ne luptăm cu UE, dar trebuie să obţinem rezultatele de care sunt interesaţi italienii", a afirmat Di Maio.

Luni, Di Maio s-a întâlnit cu Matteo Salvini, şeful Ligii (extremă dreaptă), şi cu premierul Giuseppe Conte pentru a discuta decizia Comisiei Europene de a recomanda deschiderea unei proceduri disciplinare împotriva Italiei, din cauza încălcării reglementărilor fiscale din UE legate de nivelul datoriei.

Comisia Europeană a trimis luna trecută o scrisoare Guvernului de la Roma în care îi cere să explice de ce s-au deteriorat finanţele publice ale Italiei. Scrisoarea Executivului comunitar este o obligaţie prevăzută în legislaţia UE şi este trimisă atunci când o ţară nu mai respectă ţintele fiscale convenite, care cer ca deficitul bugetar să fie menţinut sub 3% din Produsul Intern Brut, iar datoria publică să fie redusă dacă depăşeşte pragul de 60% din Produsul Intern Brut.

Creșterea datoriei publice


Autorităţile de la Roma estimează în acest an o creştere a datoriei publice la 132,6% din PIB, de la 132,2% din PIB în 2018 şi 131,4% din PIB în 2017. Italia are a doua cea mai ridicată datorie din UE, după Grecia.

Comisia Europeană estimează o creştere a datoriei publice a Italiei la 133,7% din PIB în 2019 şi la 135,2% din PIB în 2020. 

Dacă explicaţiile Guvernului de la Roma vor fi considerate insuficiente, Bruxelles-ul va demara o acţiune disciplinară care ar putea să se concretizeze într-o amendă de 0,2% din PIB-ul Italiei, adică aproximativ 3,5 miliarde euro.

Bruxelles estimează că, anul trecut, Italia a plătit dobânzi de 65 de miliarde de euro pentru datoria sa masivă. Conform procedurii de deficit excesiv (EDP), Italia trebuie să îndeplinească obiective fiscale stricte, altfel va putea fi amendată. 

Comisia Europeană este pregătită să-şi schimbe analiza privind posibila procedură privind datoria Italiei dacă autorităţile de la Roma prezintă noi date şi angajamente, a afirmat Pierre Moscovici, comisarul pentru afaceri economice şi financiare, impozitare şi vamă.

Vezi și: Italia. Randamentele obligaţiunilor cresc, iar acţiunile băncilor scad ca efect al unei posibile proceduri disciplinare


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25