Vremea lasă România în beznă. Mii de familii au rămas fără curent

Vremea capricioasă din această perioadă a creat probleme grave în țară.

Copacii doborâţi sub greutatea zăpezii apoase căzute în ultimele ore au lăsat fără energie electrică mai multe localităţi rurale şi urbane din judeţul Maramureş, a informat, duminică, purtătorul de cuvânt al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Dan Bucă.

Potrivit acestuia, ninsorile au afectat trei linii de tensiune medie integral şi trei linii de tensiune medie parţial, respectiv 93 posturi de transformare.

"Sunt afectate privind alimentarea cu energie electrică 27 localităţi urbane şi rurale. În municipiul Baia Mare, zona Ferneziu, în Tăuţii Măgherăuş, Buşag, Nistru, Şomcuta Mare, Finteuşu Mare, Lucăceşti, Fersig, Boiu Mare, Valea Chioarului, Fericea, Prislop, Vălenii Şomcutei, Curtuiuş, Coroieni, Baba, Peteritea. Toate echipele de intervenţie a societăţii Electrica sunt în teren şi se lucrează pentru remedierea deficienţelor apărute", a spus Dan Bucă.

Circulație îngreunată

Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă pe drumurile din judeţ.

"Ninge pe arii extinse în judeţ. Vizibilitatea este bună în trafic. Vântul prezintă intensificări de până la 35 km/h pe DN18, în Pasul Prislop din Munţii Pietrosul Rodnei", a precizat Dan Bucă.

Angajaţii secţiei de drumuri naţionale au interveni cu 31 de utilaje şi au împrăştiat 405 de tone sare. De asemenea, s-a acţionat cu clorură (0,5 tone) pe DN 18, în Pasul Prislop.

Pe drumurile judeţene, naţionale şi comunale stratul de zăpadă frământată depus măsoară între 0,5 cm şi 2 cm, iar pe unele porţiuni se poate întâlni polei. Totodată, lucrătorii care administrează cei peste 800 km de drumuri judeţene au intervenit, duminică, pe toate traseele cu 31 de utilaje şi împrăştiat 830 tone de material antiderapant.

Grosimea stratului de zăpadă măsura 13 cm la Vârful Iezer din Munţii Pietrosul Rodnei.

În localităţi, în afara părţi carosabile, stratul de zăpadă este de 9 cm în Baia Mare, 15 cm la Sighetu Marmaţiei, 20 la Cavnic, Borşa şi Ocna Şugatag, 10 cm la Târgu Lăpuş, 25 cm la Firiza, 22 cm la Băiuţ, 21 cm la Bicaz, 18 cm în Baia Sprie şi 11 cm la Vişeu de Sus.

Debitele şi nivelurile cursurilor de apă din judeţ au fost uşor variabile. S-a format gheaţă la mal pe râurile Vaser, Ruscova, Botiza şi Mara. Curg sloiuri de gheaţă pe râurile Iza şi Mara.

Citrește și Buzău: 15.000 de gospodării, fără curent electric

Vrancea, situație critică

Circa 1.000 de locuitori au rămas fără curent electric în Vrancea în urma fenomenelor meteorologice din ultimele 24 de ore, din cauza crengilor căzute pe reţelele de alimentare cu energie electrică, defecţiunile fiind remediate, potrivit Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

"În urma fenomenelor meteorologice manifestate în ultimele 24 de ore, s-au produs avarii în reţelele de alimentare cu energie electrică din judeţ din cauza crengilor căzute în reţea", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, plutonier Cristina Pârvu.

Ea a precizat că au fost afectate 266 de persoane din cartierul Satu Nou din oraşul Panciu şi 668 din satele Ciorăşti, Spătăreasa şi Codreşti, comuna Ciorăşti

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel