Meteorologii ne asigură că temperaturile cresc de la o zi la alta. Marţi, soarele va străluci în mai multe regiuni, dar norii se adună totuși peste nordul şi centrul ţării, unde sunt şanse mari să dea din nou lapoviţe şi ploi slabe. Dar vântul se domoleşte şi nici măcar la munte nu mai trece de viteze moderate, aşa că putem spune că ziua se anunţă mai degrabă plăcută.
În schimb, locuitorii din vestul şi din sudul ţării au toate şansele ca în zori să fie întâmpinaţi de un văl destul de dens de ceaţă. Amiaza însă începe să adune grade până la valori între 3 la Miercurea Ciuc şi 11 în dealurile sudice.
La București, chiar dacă dimineaţa e relativ rece, până la amiază temperatura creşte până spre 10 grade, fără vânt sau risc de precipitaţii.
Miercuri, norii se adună când şi când, dar precipitaţiile nu se prea încumetă să se arate. Vor fi ninsori slabe la munte, în timp ce prin est şi în centru se anunţă ploi. Vântul redevine intens pe creste şi în est. Vorbim însă de un vânt venit din sud, care aduce un aer cald. Astfel, maximele vor porni de la 4-5 grade, în depresiuni, şi urcă până spre 14 grade în Oltenia.
În Bucureşti soarele străluceşte, vântul nu exagerează, iar maxima urcă vioi la 12, chiar 13 grade. Cu alte cuvinte, în sfârşit putem trece la haine de primăvară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu