Vreme severă. Pagube de peste 15 milioane de lei înregistrate într-o zi în Botoșani

Vremea severă a făcut pagube serioase în județul Botoșani, iar acestea se ridică la peste 15 milioane de lei după numai o zi de furtuni și grindină. 

Pagube totale de peste 15 milioane de lei după ce o furtună puternică, ploile torențiale și grindina s-au abătut asupra județului Botoșani. Raportul a fost prezentat astăzi în şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, de prefectul Dan Şlincu.

Au fost distruşi 5,05 kilometri de drumuri comunale, 12,73 kilometri de drumuri săteşti şi şase podeţe, cu pagube de peste 660.000 de lei. De asemenea, au fost avariate 102 locuinţe, trei blocuri de locuit, patru anexe gospodăreşti şi 13 obiective socio- economice, printre care şi Vama Stânca Costeşti, valoarea pagubelor cifrându-se la peste 210.000 de lei.

Cele mai înseamnate pagube

Pierderile cele mai însemnate, de 14,2 milioane de lei, s-au înregistrat în agricultură, acolo unde au fost afectate 9.191 hectare de culturi agricole.

În comuna Dângeni, furtuna şi grindina au făcut pagube de 4,37 milioane de lei, iar în oraşul Ştefăneşti de 3,24 milioane de lei. La Dobârceni, prejudiciile sunt de 2,7 milioane de lei, iar la Ungureni de 2,45 milioane de lei. Au mai fost afectate comunele Ibăneşti, Gorbăneşti, Mihălăşeni, Truşeşti, Ripiceni şi Vlăsineşti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel